China a lansat primul satelit de comunicaţii cuantice

China a lansat luni noaptea primul satelit de comunicaţii cuantice din lume, transmite Xinhua, preluată de Agerpres.
Economica.net - lun, 15 aug. 2016, 20:38
China a lansat primul satelit de comunicaţii cuantice

Premiera mondială a avut loc la centrul de lansare de la Juquan, în deşertul Gobi din nord-vestul ţării, marţi la ora locală 1.40 (21.40 ora României).

Satelitul în greutate de peste 600 de kg a fost transportat pe orbită de o rachetă Changzheng (Marşul cel Lung) 2D. El va efectua la fiecare 90 de minute o rotaţie în jurul Terrei la altitudinea de 500 km.

Satelitul QUESS (Quantum Experiments at Space Scale – experimente cuantice la scară spaţială) este numit şi Micius, după un filosof chinez din secolul 1, considerat primul autor de experimente optice din lume.

Misiunea QUESS va dura doi ani şi ar urma să stabilească comunicaţii cuantice imposibil de interceptat, prin transmiterea la sol a unor chei de codare. Totodată, va permite progrese în studierea inseparabilităţii cuantice (quantum entanglement), un fenomen fizic straniu.

Securitatea comunicaţiilor cuantice se bazează pe imposibilitatea separării sau duplicării unui foton cuantic, ceea ce face comunicaţiile imposibil de interceptat sau descifrat, explică Xinhua. Satelitul va transmite astfel de fotoni către două staţii de la sol, aflate la 1200 de km una de alta, pentru a testa inseparabilitatea cuantică pe distanţe mai mari.

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin Halving 2024: Tot ce trebuie să știi
Bitcoin Halving 2024: Tot ce trebuie să știi
Explorăm impactul reducerii recompenselor pentru minerit, proiecțiile experților privind prețul Bitcoin după halvingul din aprilie 2024 și felul în care acest eveniment ar putea să modeleze......
ROCA Agri RDF l-a numit pe Bogdan Vlad, actualul CFO al holdingului, în funcția de CEO
ROCA Agri RDF l-a numit pe Bogdan Vlad, actualul CFO al holdingului, în funcția de CEO
O dată cu încheierea mandatului interimar al lui Alexandru Savin, Senior Investment Manager la ROCA Investments, ROCA Agri ...
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Acţiunile şi obligaţiunile asiatice au scăzut vineri, în timp ce monedele de refugiu, aurul şi ţiţeiul au crescut, ...
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze naturale lichefiate (GNL) a Uniunii Europene ar putea atinge nivelul de vârf în acest an, pe măsură ce ...