Circulaţia trenurilor de călători va fi modificată pe mai multe secţii, în perioada 26 noiembrie – 12 decembrie

Circulaţia trenurilor va fi modificată în perioada 26 noiembrie - 12 decembrie (fără zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale), pe mai multe secţii, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructură feroviară, informează CFR Călători, printr-un comunicat.
Economica.net - mie, 26 nov. 2014, 13:53
Circulaţia trenurilor de călători va fi modificată pe mai multe secţii, în perioada 26 noiembrie - 12 decembrie

Astfel, ca urmare a lucrărilor din staţia Dej Călători, în perioada 26 noiembrie – 10 decembrie, trenul IR 1832 Cluj Napoca – Iaşi va circula ca tren IR 12832 şi cu orar modificat pe întreaga rută, având plecarea din Cluj Napoca la ora 10,23 şi sosirea în Iaşi la ora 19,36. Ca urmare a lucrărilor dintre staţiile Târgu Jiu şi Livezeni, în perioada 1 – 12 decembrie, trenurile IR 1827 şi IR 1828 Caracal – Craiova – Târgu Jiu – Petroşani şi retur vor circula numai pe distanţa Caracal – Craiova – Târgu Jiu şi retur, scrie Agerpres.

Din cauza lucrărilor dintre staţiile Crăciunel – Podu Mureş (secţia Teiuş – Blaj), în data de 3 decembrie, circulaţia trenurilor IR 1746/ -1 şi IR 1745/ -2 Satu Mare -Bucureşti Nord şi retur va fi modificată.

În cazul Trenului IR 1746/ -1 Satu Mare – Teiuş – Blaj – Bucureşti Nord, pe distanţa Satu Mare – Teiuş, pasagerii vor călători cu trenul IR 12748/ -1 care va pleca din Satu Mare la ora 5,15 (în loc de ora 3,40) şi va sosi în Teiuş la ora 12,43 (în loc de ora 11,15). Pe distanţa Teiuş – Blaj, pasagerii vor fi transbordaţi cu mijloace auto, iar pe distanţa Blaj – Bucureşti Nord, pasagerii vor călători cu trenul IR 12746, care va pleca din Blaj la ora 13,30 (în loc de ora 11,48) şi va sosi în Bucureşti Nord la ora 20,58 (în loc de ora 19,06).

În ceea ce priveşte Trenul IR 1745/ -2 Bucureşti Nord – Blaj – Teiuş – Satu Mare, pe distanţa Blaj – Teiuş, pasagerii vor fi transbordaţi cu mijloace auto, iar pe distanţa Teiuş – Satu Mare pasagerii se vor îmbarca în trenul IR 12745/ -2, care va pleca din Teiuş la ora 14,08 şi va sosi în Satu Mare la ora 21,58.

De asemenea, vor interveni modificări şi în circulaţia unor trenuri Regio, care vor fi anunţate la nivel local.

Te-ar mai putea interesa și
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Producătorul de armament VMZ Sopot, companie deţinută de statul bulgar, a raportat venituri record de 828 de milioane de leva în 2023, dublu faţă de cifra de afaceri din 2022, informează......
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung Electronics a prezentat miercuri seară o analiză detaliată a gamei sale de televizoare și soundbar-uri pentru ...
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni de majorare a capitalului social
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni ...
JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur ...