Cod Galben de ploi, ninsori şi vânt puternic în 29 judeţe, inclisiv în Bucureşti, până miercuri seara

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, luni, o atenţionare Cod Galben de ploi, ninsori şi vânt puternic, valabilă în 29 de judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, marţi şi miercuri.
Economica.net - lun, 02 mai 2016, 10:49
Cod Galben de ploi, ninsori şi vânt puternic în 29 judeţe, inclisiv în Bucureşti, până miercuri seara

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 mai, ora 9,00 – 4 mai, ora 21,00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi ploi pe arii extinse, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20 – 30 litri/mp şi izolat peste 50 litri/mp. La altitudini mai mari de 1.700 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

În zonele atenţionate, vântul va avea temporar intensificări cu viteze de 55 – 65 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 70 km/h.

În sudul, sud-estul şi centrul ţării valorile termice diurne vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an.

Judeţele aflate luni sub Cod Galben sunt Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Harghita, Mureş, Covasna, Sibiu, Braşov, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A2 București – Constanța: CNAIR concesionează spații de servicii pentru stații de încărcare electrice
Autostrada A2 București – Constanța: CNAIR concesionează spații de servicii pentru stații de încărcare electrice
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) lansează licitație pentru concesionarea lucrărilor și serviciilor pentru utilarea, dotarea și modernizarea spațiilor de......
Grupurile europene revin la expoziții. Renault, Stellantis și BMW sunt gata pentru Paris Motor Show 2024
Grupurile europene revin la expoziții. Renault, Stellantis și BMW sunt gata pentru Paris Motor Show 2024
Alături de grupul Renault, un obișnuit al ultimelor expoziții auto europene, grupurile BMW și Stellantis ar putea participa ...
Alro își mai revine: producția de aluminiu a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele cinci trimestre
Alro își mai revine: producția de aluminiu a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele cinci trimestre
Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa de Sud-Est, a prezentat rezultate operaționale în creștere ...
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă este afectată de secetă pedologică moderată şi puternică în Moldova, Dobrogea, Oltenia ...