Comisia Europeană a adoptat o serie de măsuri pentru eventualitatea unui Brexit fără acord

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a adoptat o serie de măsuri, în special în sectoarele serviciilor financiare, transporturilor aeriene şi vamal, pentru atenuarea consecinţelor în cazul absenţei unui acord cu Londra asupra Brexitului, transmite AFP.
Economica.net - mie, 19 dec. 2018, 13:17
Comisia Europeană a adoptat o serie de măsuri pentru eventualitatea unui Brexit fără acord

Cu 100 de zile înaintea ieşirii efective a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, prevăzută pentru 29 martie 2019, executivul comunitar a precizat într-un comunicat că el consideră ”esenţială şi urgentă adoptarea acestor măsuri astăzi” în vederea limitării ”pagubelor celor mai importante” cauzate de eventuala absenţă a unui acord cu britanicii.

Planul de urgenţă cuprinde 14 măsuri referitoare la ”un număr restrâns de sectoare pentru care absenţa unui acord ar fi o sursă de turbulenţe majore pentru cetăţenii şi companiile din UE27”, a explicat Comisia.

Aceste măsuri, care vizează în special serviciile financiare, transporturile, sectorul vamal şi politica climatică, vor fi în principiu temporare, cu aplicabilitate limitată şi adoptate unilateral de Cei 27.

Comisia Europeană a avut constant în vedere, în timpul negocierilor cu Londra, interesele cetăţenilor UE. Comunicarea adoptată miercuri invită statele membre să adopte o abordare generoasă faţă de drepturile cetăţenilor britanici în UE, cu condiţia ca Londra să dea dovadă de reciprocitate în această privinţă.

În particular, statele membre ale UE ar trebui să ia măsuri pentru a garanta că cetăţenii britanici care locuiesc legal în UE la data ieşirii Regatului Unit din blocul comunitar vor continua să fie consideraţi rezidenţi legali. De asemenea, statele membre trebuie să adopte o abordare pragmatică în acordarea statutului de şedere temporară.

Comisia a adoptat deja o propunere de regulament pentru exceptarea cetăţenilor britanici de la obligativitatea vizei, cu condiţia ca toţi cetăţenii UE să fie exceptaţi de la obligativitatea vizei în Regatul Unit.

În ceea ce priveşte coordonarea în domeniul asistenţei sociale, Comisia Europeană consideră necesar ca statele membre să adopte toate măsurile posibile pentru a garanta siguranţa juridică şi a proteja drepturile obţinute de cetăţenii UE27 şi de cetăţenii britanici care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie înainte de 30 martie 2019.

Comisia Europeană cere Parlamentului European şi Consiliului să asigure adoptarea acestor propuneri legislative astfel încât ele să fie în vigoare la 29 martie 2019.

Te-ar mai putea interesa și
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen răspândit în România, deși e o faptă penală
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen ...
Topul infracțiunilor informatice din România este condus de accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase. Totodată, accesarea laptopurilor, a......
Ministerul Finanțelor: A doua ediție din acest an a programului de tilturi de stat Fidelis a doborât trei recorduri
Ministerul Finanțelor: A doua ediție din acest an a programului de tilturi de stat Fidelis a doborât trei recorduri
Cea de-a doua ediţie din 2024 a programului de titluri de stat Fidelis a fost marcată de trei recorduri, respectiv cea ...
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit ...
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...