Comisia Europeană vrea o revenire la „normal” a Spaţiului Schengen până la sfârşitul anului

Comisia Europeană a prezentat vineri un plan pentru o revenire la o funcţionare 'normală' a Spaţiului Schengen până la sfârşitul anului, atrăgând atenţia că prăbuşirea spaţiului de liberă circulaţie ar aduce pierderi economiei europene de până la 18 miliarde de euro pe an, relatează Reuters şi AFP.
Economica.net - vin, 04 mart. 2016, 13:41
Comisia Europeană vrea o revenire la

‘Obiectivul este de a se obţine până în decembrie ridicarea tuturor controalelor care au fost reintroduse la frontierele interne (în contextul crizei imigranţilor – n.r.), pentru a se putea reveni la o funcţionare normală a Spaţiului Schengen până la sfârşitul lui 2016’, a precizat executivul comunitar într-un comunicat în care sunt definite trei priorităţi: gestionarea frontierei externe a Greciei, stoparea politicii permisive şi o abordare europeană coordonată.

Uniunea Europeană se va reuni luni cu Turcia într-un summit extraordinar pentru a discuta despre mijloacele de a opri afluxul de imigranţi care a determinat unele state din Uniunea Europeană şi din Balcanii de Vest să impună controale stricte la frontieră. În acest context, Executivul UE a stabilit vineri un calendar pentru salvarea Spaţiului Schengen până în decembrie 2016, fără a propune însă noi măsuri.

La ora actuală, şapte state membre ale UE (Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Austria, Slovenia, Suedia), precum şi Norvegia (care nu este stat membru al UE, dar care face parte din Spaţiul Schengen) au reintrodus din septembrie controale temporare la frontieră în urma crizei imigranţilor.

Într-un raport prezentat vineri, Comisia Europeană estimează că reintroducerea deplină a controalelor la frontiere în Spaţiul Schengen ar avea costuri directe de 5 până la 18 miliarde de euro pe an, la care s-ar adăuga alte costuri administrative într-o a doua etapă.

Sectorul transporturilor şi cel al turismului ar urma să fie primele afectate, precum şi persoanele care fac naveta dintr-o ţară în alta pentru a merge la serviciu.

Uniunea Europeană încearcă să implementeze o strategie comună pentru a limita afluxul de imigranţi înainte ca îmbunătăţirea vremii să ducă la creşterea numărului persoanelor care vor încerca să traverseze Marea Mediterană fugind de războaiele şi sărăcia din ţări din Orientul Mijlociu şi Africa.

Un număr record de 1,255 milioane de persoane au solicitat azil în Uniunea Europeană în cursul anului 2015, mai mult decât dublu (123%) faţă de 2014, cele mai multe cereri înregistrându-se în Germania (441.800 de solicitanţi de azil sau 35% din total), arată date publicate vineri de oficiul european de statistică Eurostat.

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au ieftinit din nou azi în România, mai ales motorina. Partea mai puțin bună a unei vești bune
Carburanții s-au ieftinit din nou azi în România, mai ales motorina. Partea mai puțin bună a unei vești bune
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus și azi prețul carburanților, mai mult pe cel al motorinei, combustibilul cel mai consumat din România. Deși este o......
Alegeri Bucureşti – Coaliţia merge cu candidaturi separate pentru Primăria Capitalei. Firea din partea PSD şi Burduja de la PNL (surse)
Alegeri Bucureşti – Coaliţia merge cu candidaturi separate pentru Primăria Capitalei. Firea din partea PSD şi Burduja ...
Coaliţia a decis luni seara să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi ...
Valoarea medie a fraudelor autorizate de către posesorii de carduri Revolut a fost de 619 lire sterline (3.570,2 lei) în 2023. De ce trebuie să te ferești ca să nu autorizezi o fraudă
Valoarea medie a fraudelor autorizate de către posesorii de carduri Revolut a fost de 619 lire sterline (3.570,2 lei) în ...
În 2023, sistemele antifraudă ale băncii digitale Revolut au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline, ...
Medicover capitalizează cu peste 27 de milioane de lei Iowemed care are două policlinici în judeţul Constanţa
Medicover capitalizează cu peste 27 de milioane de lei Iowemed care are două policlinici în judeţul Constanţa
ABC Medicover Holdings din Olanda majorează capitalul social al firmei Iowemed cu 27,3 milioane de lei, conform unei decizii ...