Complexul Energetic Hunedoara intră în mod voluntar în insolvenţă

Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara a decis luni seara intrarea companiei în insolvenţă. Cererea de insolvenţă voluntară a fost deja depusă în cursul zilei de marţi. La Tribunalul Hunedoara există un dosar cu 18 cereri ale creditorilor de intrare a Complexului Energetic Hunedoara în insolvenţă. Următorul termen e pe 7 ianuarie.
Economica.net - mar, 29 dec. 2015, 11:01
Complexul Energetic Hunedoara intră în mod voluntar în insolvenţă

CEH are, încă de la înfiinţarea sa, în 2011, mari probleme financiare. Dintre toate unităţile de producţie de energie electrică din România, Hunedoara este cea mai scump. La un preţ de producţie de peste 300 de lei/MWh, îşi găseşte doar cu greu clienţi pe o piaţă în preţul mediu al curentului este de 160-170 de lei/MWh.

Grupul de termocentrale din Hunedoara are circa 7.000 de salariaţi

‘Aceasta a fost singura măsură care se putea lua pentru evitarea intrării companiei în faliment. Există 19 cereri de intrare în insolvenţă depuse împotriva Complexului Energetic Hunedoara, iar aceasta era singura formă de protecţie pentru a propune un plan de restructurare şi de reorganizare a companiei’, au spus sursele menţionate.

Decizia a fost luată în şedinţa de luni seara a Consiliului de Administraţie.

Măsura vine la o zi după vizita de lucru a ministrului Energiei, Victor Grigorescu, în Valea Jiului. Acesta s-a întâlnit, luni, cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara şi cu sindicatele din companie.

Falimentul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu reprezintă o opţiune pentru Ministerul Energiei, deoarece ar atrage după sine probleme sociale ”uriaşe” şi ar putea afecta siguranţa energetică naţională, a declarat luni, la Petroşani, Victor Grigorescu.

”Un lucru vreau să afirm cu tărie şi aceasta este o afirmaţie pe care o facem în numele Ministerului Energiei: pentru noi falimentul nu este o opţiune. Pentru că acest fapt atrage probleme sociale uriaşe şi pune în discuţie siguranţa energetică. Şi până la urmă demonstrează capacitatea noastră de a gestiona o situaţie complexă, de a ne apăra interesele economice şi sociale. Cred că suntem datori cu toţii să depunem eforturi pentru a preveni dispariţia Complexului Energetic Hunedoara”, a spus ministrul Energiei, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că locurile de muncă şi siguranţa energetică naţională reprezintă priorităţi ale ministerului şi a subliniat necesitatea luării unor decizii corecte în ceea ce priveşte CEH.

”Complexul, în situaţia în care se află acum, este într-un punct extrem de dificil şi orice întârziere sau ezitare sau incapacitate de a face paşii corecţi poate să ducă la o situaţie extrem de complicată, ca să nu-i spunem dezastru. Prioritatea pentru noi sunt locurile de muncă, cu tot ce înseamnă acest lucru”, a mai spus Grigorescu.

Ministrul a susţinut că CEH are datorii de 1,2 miliarde de lei şi popriri pe toate conturile, ceea ce creează o presiune imediată asupra capacităţii de plată.

În opinia ministrului Energiei, printre cauzele care au contribuit la situaţia financiară dificilă în care a ajuns CEH se află politizarea, corupţia şi risipa, iar acestea trebuie ”curmate fără drept de apel”.

Grigorescu s-a arătat convins că există soluţii pentru salvarea CEH, fiind nevoie de profesionalism şi de acţiune energică.

”Convingerea noastră, după această zi, este că există nişte soluţii. (…) Cred că, până la urmă, singurul lucru cu care venim aici este profesionalismul nostru. Şi atunci ne ocupăm să punem lucrurile în succesiunea corectă. Să ne ferim de orice fel de alte lucruri. De exemplu, de ceea ce înseamnă politizare – cred că acest aspect nu mai este astăzi de actualitate, corupţie şi risipă. Aceste trei lucruri, care se află între cauzele situaţiei în care se găseşte Complexul astăzi, trebuie curmate fără drept de apel. Nu cred că fără o acţiune energică în zona asta se poate obţine un rezultat corect”, a spus Victor Vlad Grigorescu.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Rusia nu are nevoie să interzică exporturile de motorină, pentru a răspunde la creşterea preţurilor şi posibilele deficienţe în aprovizionarea cu carburant, după ce atacurile cu drone au......
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Constructorul austriac Porr a săpat 855 de metri pe ambele fire ale primului tunel veritabil de autostradă din România, ...
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Gradul de colectare înregistrat prin Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) a înregistrat o creştere exponenţială de ...