Comşa, Gran Via: Mă sperie numărul mare de proiecte rezidenţiale anunţate în Bucureşti. Pentru 5 lei în plus, muncitorii pleacă la vecini

În ultimii ani, proiectele rezidenţiale s-au înmulţit. Nu doar investitorii străini vor să facă profit din  vânzarea de apartamente, ci chiar şi antreprenori români, care au cumpărat terenuri şi s-au lansat în această afacere. Antoanela Comşa, directorul general al unuia dintre cei mai mari dezvoltatori din Bucureşti, spune că sunt prea multe proiecte anunţate şi că se confruntă cu o problemă a forţei de muncă.
Andrada Ghira - Dum, 22 iul. 2018, 19:48
Comşa, Gran Via: Mă sperie numărul mare de proiecte rezidenţiale anunţate în Bucureşti. Pentru 5 lei în plus, muncitorii pleacă la vecini

„Mă sperie toate proiectele anunţate în Bucureşti. În fiecare zi mai citesc despre un proiect care este în faza de autorizare şi care are sute de apartamente. Înțeleg că există cerere, dar parcă sunt prea multe. Şi asta pentru că nu găseşti forţă de muncă. Fiind o cerere atât de mare şi lumea dorind să construiască, prețul la manoperă în construcţii a crescut foarte mult, mai ales speculativ, pentru că nu există forţă de muncă. Fiecare se duce şi ademeneşte oamenii de pe şantiere, dându-le 5 lei în plus. Pentru 5 lei în plus, muncitorii pleacă de la mine și se duc la vecini. Este foarte clar că acest lucru nu va duce la nimic bun”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Antoanela Comşa, directorul general al Gran Via România.

Constructorii au declarat în repetate rânduri că nu găsesc oameni calificați pentru șantiere, iar numărul acestora tot crește. Antoanela Comșa apreciază că prețul la manoperă a crescut în ultimii ani cu 40%, în timp ce prețurile la unele materiale de construcție s-au majorat cu 20-30%. 

Ca să ţină preţurile în frâu, acționarii spanioli ai Gran Via au fost de acord să plătească pentru anumite materiale în avans, 100%, pentru a obține reduceri de preț. În plus, dezvoltatorul are un alt stil de a construi.

„Noi nu lucrăm cu antreprenori generali. Noi avem un antreprenor de structură, unul de finisaje și unul de instalații. Îi plătim foarte bine, ca perioadă de timp, și mai obținem și de aici niște discounturi, ei nefiind nevoiți să se finanțeze pentru a efectua lucrările. Și atunci, cumva, am reușit să ținem prețurile cât de cât în frâu”, mai spune Comșa. 

Anul acesta, prețul pe mp la apartamentele din Gran Via Park a fost majorat cu 75 de euro, iar pentru cele din Timișoara 58, cu 50 de euro.  

Ce mai construiește Gran Via în București

Dezvoltatorul se află în procesul de obținere a autorizației de construcție pentru ultima fază a proiectului Gran Via Park, peste drum de mallul Plaza. Dacă inițial se avea în plan construcția unui bloc cu 25 de etaje, Comșa spune că potențialii clienții din sectorul 6 nu sunt atrași de viața la înălțime, tocmai din cauza zonei seismice în care se află Capitala. 

„În alte țări, apartamentele de la ultimele etaje sunt clar cele mai scumpe, prin prisma faptului că e mai puțină poluare, e mai puțin zgomot. Deși aveam un certificat de urbanism pentru 25 de etaje, l-am refacut pentru 11 etaje, pentru că asta de dorește”, mai spune șefa Gran Via. 

 În plus, tot anul acesta, sau dacă nu cel mai târziu în primăvara anului viitor, compania va demara și lucrările de construcție la ultima fază a proiectului Timișoara 58, construit pe terenul fostei platforme industriale Frigocom. Aici vor fi construite 250 de apartamente, în două blocuri. Până în prezent, aici au fost construite și vândute în totalitate 213 apartamente. 

În proiectul Gran Via Park, dezvoltatorul a finalizat 395 de apartamente, din care mai are de vândut 66 de apartamente, pentru care au fost semnate deja ante-contracte, și care vor fi vândute în totalitate în luna octombrie din acest an. 

Pe lângă acestea, în august vor fi terminate alte 149 de apartamente din care 140 au fost deja vândute, iar în luna octombrie, alte 162 de locuințe vor fi livrate, din care 106 vândute. Anul viitor vor fi livrate alte 272 de aparatmente, din care mai sunt disponibile 98 de apartamente. Proiectul va fi finalizat la sfârșitul anului viitor, iar planurile prevăd ca vânzarea în totalitate se se facă la un an de la terminarea lucrărilor de construcție. 

Vânzările apartamentelor din proiectul Aviației Apartments, construit în polul corporatiștilor, merg ceva mai lent, spune directorul Gran Via, dar asta poate și din cauza prețurilor, care sunt mai mari decât cele în proiectele construite până acum. La toamnă va fi finalizat un apartament model, care va impulsiona vânzările, mai spune Comșa. Din 293 de apartamente, au fost vândute 82. 

Prima Casă nu prea mai contează

Programul guvernamental Prima Casă a început să-şi piardă din importanţă. Cumpărătorii se îndreaptă spre achiziţia de locuinţe prin credit ipotecar, unde chiar dacă avansul este mai mare, rata este mai mică.

„În proiectele noastre din Lujerului şi Moineşti, 48% din vânzări sunt cu fonduri proprii, iar 52% prin credite. În ultima perioadă nu am mai avut decât foarte puţine contracte prin Prima Casă. Iniţial, din cei 52% erau cam jumătate Prima Casă, jumătate credite ipotecare, dar acum, din ce am vazut eu în ultima perioada, majoritatea contractelor care s-au semnat, au fost pentru cele cu credite ipotecare”, mai spune Comşa. 

Cât despre achiziţia de noi terenuri pentru proiecte viitoare,Antoanela Comșa spune că primește tot timpul terenuri spre studiu, însă pentru moment, compania nu mai caută să cumpere terenuri mari, așa cum s-a întâmplat atunci când și-a făcut intrarea în România. 

„Suntem cu ochii pe alte terenuri, dar momentan nu suntem atât de concentrați, pentru că mai avem terenul de la Constanța, unde putem sa devoltăm. Vom cumpăra, dar nu va fi vorba de terenuri atat de mari. Acționarii vor să termine ce au de facut și în acest timp dacă găsim un teren mai mic, pe care să construim până într-o sută de apartamente pe care să le facem într-un an, atunci da. Momentan nu purtăm negocieri”, ne-a mai declarat Antoanela Comșa. 

Cel mai noi proiect al companie se va construi la Constanţa, acolo unde așteaptă autorizația de construcție pentru cel de-al patrulea ansamblu rezidenţial de pe plan local și primul din privincie. Gran Via deține un teren de 6,5 hectare pe care vrea să ridice 800-850 de apartamente. În primă fază vor fi construite 192 de apartamente, iar investiția se ridică la circa 10 milioane de euro. 

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție de 5 mil. euro între Eldrive și MOON Power pe piața stațiilor de încărcare pentru mașini electrice
Tranzacție de 5 mil. euro între Eldrive și MOON Power pe piața stațiilor de încărcare pentru mașini electrice
Operatorul de stații de încărcare pentru mașini electrice Eldrive România a comandat peste 300 de stații MOON Power de la importatorul Porsche România....
Kaufland lansează aplicația pentru încărcarea mașinilor electrice la cele 150 de stații din parcările magazinelor
Kaufland lansează aplicația pentru încărcarea mașinilor electrice la cele 150 de stații din parcările magazinelor
Kaufland România lansează E-Mobility, proiectul prin care posesorii Kaufland Card cu mașini electrice au posibilitatea ...
Nicușor Dan: S-a reactivat suspendarea PUZ-urilor sectoarelor 2 și 4
Nicușor Dan: S-a reactivat suspendarea PUZ-urilor sectoarelor 2 și 4
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat într-o conferință de presă că PUZ-urile sectoarelor 2 și 4 ...
Pierderile companiilor străine de pe urma ieşirii de pe piaţa din Rusia depăşesc 107 miliarde de dolari – Reuters
Pierderile companiilor străine de pe urma ieşirii de pe piaţa din Rusia depăşesc 107 miliarde de dolari – Reuters
Exodul din Rusia a corporaţiilor străine începând din 2022, după ce aceasta a invadat Ucraina, a dus la pierderi ale ...