Consiliul Investitorilor Străini: Forţa de muncă disponibilă şi cadrul fiscal nu sunt competitive

Cele mai recente cifre ale indicelui percepţiei membrilor Consiliului Investitorilor Străini (FIC) despre mediul de afaceri din România confirmă scăderea semnificativă a încrederii înregistrată în anul 2017, în ciuda faptului că 54% dintre respondenţi se aşteaptă ca veniturile lor să crească în acest an, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 04 apr. 2018, 13:22
Consiliul Investitorilor Străini: Forţa de muncă disponibilă şi cadrul fiscal nu sunt competitive

”Peste 70% dintre respondenţi spun că evoluţiile din ultimele 6 luni (perioada de referinţă a chestionarului) le-au scăzut încrederea în mediul de afaceri din România şi consideră că aceasta s-a deteriorat. Cifrele acestea nu aduc veşti foarte bune având în vedere că una din priorităţile Guvernului o reprezintă creşterea nivelului investiţiilor în economia României, obiectiv care pare dificil de atins în aceste condiţii”, arată oficialii FIC, citați de News.ro.

Indicele FIC arată că există o serie de constrângeri structurale care nu încurajează investiţiile noi. Astfel, 68% dintre respondenţi consideră că forţa de muncă disponibilă nu este suficient de competitivă, iar 85% dintre respondenţi caracterizează sistemul fiscal din România ca necompetitiv şi probabil nu din cauza nivelului de impozitare, ci datorită schimbărilor bruşte de politică fiscală şi lipsei de modernizare la nivelul ANAF.

În plus, 96% dintre respondenţi spun că întâmpină dificultăţi datorită poverii reglementărilor care sunt neclare şi în continuă schimbare. 92% consideră că infrastructura nu este suficient de bine dezvoltată ceea ce nu mai este demult o surpriză pentru nimeni.

De asemenea, toţi respondenţii descriu birocraţia din România ca fiind necompetitivă în comparaţie cu alte locaţii din Europa unde desfăşoară activităţi şi tot în unanimitate reclamă lipsa de transparenţă şi de consistenţă în adoptarea şi aplicarea politicilor publice.

Investiţiile străine în România au ajuns la 4,5 miliarde de euro în 2017 în foarte uşoară creştere faţă de 2015 sau 2016 şi totuşi doar la jumătate faţă de nivelul înregistrat în anii 2007-2008.

O parte semnificativă a acestor investiţii au fost realizate de companiile deja prezente în România, care se adaptează la creşterea economiei locale, europene şi globale.

Cu toate acestea, România are nevoie de noi investitori care să aducă cu ei un plus de capital şi tehnologie. O analiză recentă a Băncii Mondiale arată că investiţiile străine atrase de România în 2016 reprezentau doar 2,8% din PIB, în timp ce în Europa de Est fluxurile erau de aproximativ 8% din PIB pentru aceeaşi perioadă. Aceste rezultate evidenţiază că sumele atrase de România sunt foarte mici atât de la an la an, cât şi în comparaţie cu ţările vecine

”Mesajul FIC pentru decidenţii politici este că, atâta vreme cât indicele percepţiei despre mediul de afaceri din România sugerează mai degrabă neîncredere, şansele de a atrage noi investiţii semnificative sunt minime. Cu un nivel scăzut al încrederii în politicile publice este puţin probabil ca România să atragă noi investiţii în zonele cu şomaj încă ridicat, în sectoare esenţiale cum este cel al utilităţilor sau în proiecte de parteneriat public-privat pe care reprezentanţii Guvernului încearcă să le încheie în perioada următoare”, spun reprezentanţii FIC.

Ei afirmă că anul 2017 a fost marcat de o ”revoluţie fiscală” ale cărei obiective şi beneficii mediul privat încă nu le-a înţeles şi care a fost implementată în ciuda comentariilor negative aproape unanime.

”Solicitările companiilor privind înfiinţarea unor tribunale comerciale şi fiscale sau creşterea numărului de magistraţi din sistem pentru mai multă celeritate în decizii nu au figurat deloc pe agenda modificărilor. În concluzie, pe termen scurt perspectivele economice arată bine şi o parte semnificativă a companiilor membre FIC anticipează o creştere a afacerilor în România. Însă investiţiile pe termen mediu şi lung, singurele care catalizează o creştere sustenabilă, nu se vor materializa dacă nu are loc o schimbare a percepţiei investitorilor existenţi privind stabilitatea şi predictibilitatea politicilor publice din România”, adaugă aceştia.

Acest indice este realizat doar în rândul comunităţii membrilor Consiliului Investitorilor Străini (FIC), companii care au avut în 2016 o cifră de afaceri de 187 de miliarde de lei şi au angajat aproximativ 200.000 de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...