Consiliul pentru IMM-uri: majorarea pensiilor va aduce creşterea taxelor, a impozitelor şi a inflaţiei

Proiectul Legii privind sistemul public de pensii, aflat în dezbatere publică, sabotează interesele majore ale economiei, în condiţiile în care prevede o creştere a punctului de referinţă cu 79% în următorii trei ani, a afirmat, luni, Ovidiu Nicolescu, preşedintele de onoare al Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), citat de Digi24.ro.
Economica.net - lun, 17 sept. 2018, 16:43
Consiliul pentru IMM-uri: majorarea pensiilor va aduce creşterea taxelor, a impozitelor şi a inflaţiei

„Modificarea legislaţiei privind sistemul public de pensii are implicaţii multiple sociale şi economice, fiind imperios necesar ca înainte de luarea unei hotărâri în acest domeniu să fie realizate ample analize de impact (social, bugetar, economic) şi consultări cu partenerii sociali şi organizaţiile societăţii civile. Conform proiectului, valoarea punctului de referinţă va creşte de la 1.265 de lei, la 1 septembrie 2019, la 1.875 de lei, la 1 septembrie 2021. Aceasta înseamnă o creştere cu 79%, fapt nemaiîntâlnit în vreo altă ţară. Această majorare a pensiilor va aduce creşteri ale taxelor şi impozitelor, dar şi a inflaţiei, cu până la 15%”, a spus Ovidiu Nicolescu.

Conform acestuia, noua Lege a sistemului public de pensii trebuie să respecte pe deplin principiile politicii fiscal-bugetare, precum principiul transparenţei, al stabilităţii, cu asigurarea predictibilităţii pe termen mediu, al responsabilităţii fiscale, al echităţii, cu luarea în calcul a impactul financiar potenţial asupra dezvoltării economice pe termen mediu şi lung, potrivit Digi24.ro.

Reprezentanţii CNIPMMR apreciază că în 2018 va exista un deficit de circa 7 miliarde de lei la bugetul de pensii, ce va fi acoperit de la bugetul general.

Te-ar mai putea interesa și
Autovit demarează o campanie dedicată mașinilor noi care implică „peste 100 de dealeri”
Autovit demarează o campanie dedicată mașinilor noi care implică „peste 100 de dealeri”
Autovit, platformă online din România dedicată vânzării și cumpărării de mașini, demarează o campanie prin care pune la dispoziția potențialilor clienți „peste 1200 de autoturisme cu......
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 109 miliarde de dolari în primul trimestru
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 109 miliarde de dolari în primul trimestru
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume în condiţiile în care deţine active de peste 1.600 ...
Ţările UE trebuie să trimită sisteme antirachetă Ucrainei, spune Borrell
Ţările UE trebuie să trimită sisteme antirachetă Ucrainei, spune Borrell
Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ...
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 10,8% în primele două luni
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 10,8% în primele două luni
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 10,8%, în perioada 1 ianuarie -29 februarie 2024, faţă ...