Continuă audierile în dosarul incendiului de la Bamboo; 15-20 de persoane audiate

Anchetatorii continuă duminică audierile în cazul incendiului de la clubul Bamboo, au anunţat oficialii Poliţiei Capitalei.
Economica.net - Dum, 22 ian. 2017, 08:27
Continuă audierile în dosarul incendiului de la Bamboo; 15-20 de persoane audiate

Conform acestora, până în prezent, au fost chemate la sediul Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei un număr de 15-20 persoane, printre care administratorul, angajaţi şi clienţi ai clubului bucureştean.

Cercetările în cazul incendiului de la clubul Bamboo au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, cu sprijinul altor structuri din cadrul Poliţiei Capitalei.

În cursul zilei de sâmbătă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru distrugere în dosarul privind incendiul de la clubul Bamboo, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al instituţiei Alexandru Georgescu.

Iniţial, în primul bilanţ prezentat de ISU Bucureşti în cursul dimineţii de sâmbătă, se arăta că 38 de persoane au ajuns la spital, dintre care 11 au fost depistate cu intoxicări şi hipotermie.

După-amiază, conform bilanţului prezentat de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, ‘în urma incendiului de la Clubul Bamboo, începând cu ora 3,47, au fost transportate de către SMURD şi ambulanţe sau au ajuns pe cont propriu la spital, 44 de persoane, după cum urmează: 24 de persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, şase persoane la Spitalul de Urgenţă Elias, cinci persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon, şase persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar, trei persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Colentina’.

La ora 17,00, la unităţile spitaliceşti mai erau internate cinci persoane, astfel: patru persoane la Spitalul Floreasca şi o persoană la Spitalul Sfântul Pantelimon. Victimele transportate la unităţile medicale au suferit, în special, intoxicări cu fum, hipotermii şi contuzii, a explicat Dajbog.

Patru pacienţi se află în continuare internaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a confirmat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Bogdan Opriţa.

Pacientul internat la Spitalul Sf. Pantelimon ar putea fi externat în cursul zilei duminică, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Fiorella Nitoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...