Conversia în forinţi a creditelor în valută va costa băncile austriece sute de milioane de euro

Noua legislaţie din Ungaria care cere băncilor să-i despăgubească pe clienţi pentru modificările unilaterale la contractele de credit va costa băncile austriece sute de milioane de euro anul acesta, adăugându-se dificultăţilor cu care se confruntă acestea în Europa Centrală şi de Est (CEE), transmite Reuters.
Economica.net - joi, 10 iul. 2014, 14:53
Conversia în forinţi a creditelor în valută va costa băncile austriece sute de milioane de euro

Potrivit unor estimări preliminare, costurile ce vor fi suportate de sectorul bancar se vor ridica la 600 – 900 de miliarde de forinţi (2-3 miliarde de euro).

Raiffeisen Bank International a evaluat valoarea costurilor rezultate din noua legislaţie la 120-160 milioane de euro.
‘RBI estimează că acest proiect ar putea avea ca rezultat costuri excepţionale, inclusiv penalizări, între 120 şi 160 milioane de euro, ce vor fi consemnate în registre în trimestrele doi şi trei’, a anunţat grupul bancar austriac.

Rivala Erste Group estimează că va înregistra costuri de până la 300 milioane de euro în urma aplicării noilor reglementări, după ce, săptămâna trecută, avertiza că va înregistra pierderi record în 2014, de până la 1,6 miliarde de euro.

Bank Austria, divizia din Europa Centrală şi de Est a UniCredit, calculează încă impactul noii legislaţii, dar se aşteaptă să fie profitabilă în Ungaria anul acesta.

Directorul general Willibald Cernko a afirmat: ‘Vom avea rezultate pozitive în Ungaria, indiferent ce ne aşteaptă. Cu siguranţă nu va trebui să injectăm capital în subsidiara din Ungaria’.

Săptămâna trecută, cel mai mare grup bancar din Ungaria, OTP, a anunţat că noua legislaţie va reduce câştigurile înainte de taxe din trimestrul doi cu aproximativ 25 miliarde de forinţi.

Joi, acţiunile Erste Group au scăzut la bursă cu 5%, titlurile UniCredit cu 4,2% şi acţiunile RBI cu 2,5%.

Şi agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat marţi că noua legislaţie va necesita injecţii semnificative de capital din partea băncilor-mamă în subsidiarele lor din Ungaria.

‘Vom revizui ratingurile băncilor ungare după ce vom analiza impactul noii legi asupra profilului de credit al băncilor individuale şi vom stabili disponibilitatea băncilor mamă de a contracara pierderile cu injecţii de capital’, subliniază Fitch Ratings.

Agenţia de evaluare financiară adaugă că măsurile neortodoxe care penalizează băncile au devenit un lucru obişnuit în Ungaria, în perioada de după criză, printre aceste măsuri numărându-se posibilitatea de rambursare anticipată a unor credite ipotecare în valută la un curs de schimb preferenţial, o taxă pe tranzacţiile financiare în 2013 şi o taxă specială pe bănci începând din 2010.

Principalele bănci din Ungaria sunt OTP, K&H Bank, precum şi diviziile ungare ale băncilor austriece Raiffeisen şi Erste, ale băncii belgiene KBC, ale băncilor italiene Unicredit şi Intesa Sanpaolo, precum şi subsidiara băncii germane Bayerische Landesbank.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 București – Pitești intră în reparații. Cost estimat de 1,1 miliarde de lei pentru reabilitarea a 42 km
Autostrada A1 București – Pitești intră în reparații. Cost estimat de 1,1 miliarde de lei pentru reabilitarea ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) propune aprobarea în Guvern a unui proiect de act normativ privind reabilitarea a 42 de kilometri din prima autostradă a României, A1......
Taxă de 1 euro pentru toți cei care aterizează pe aeroporturile din România. Banii se vor duce într-un fond de garantare a biletelor în cazul falimentului companiei aeriene
Taxă de 1 euro pentru toți cei care aterizează pe aeroporturile din România. Banii se vor duce într-un fond de garantare ...
Taxă de 1 euro pentru toți cei care aterizează pe aeroporturile din România este propunerea lui Alin Burcea, noul președinte ...
Creşte nemulţumirea faţă de supraturism în Spania
Creşte nemulţumirea faţă de supraturism în Spania
Din insulele Baleare şi până în Canare, din Barcelona până la Malaga, manifestaţiile ostile supraturismului se înmulţesc ...
Stellantis, nevoit să schimbe numele modelului Alfa Romeo Milano la doar câteva zile după lansare
Stellantis, nevoit să schimbe numele modelului Alfa Romeo Milano la doar câteva zile după lansare
Contrele dintre șefii grupului Stellantis și autoritățile din Italia au dus la o situație în premieră pe piața auto ...