Corcheş, vicepreşedinte AFM: Finanţăm 60% din factura operatorului feroviar ce transportă tiruri pe calea ferată

Vicepreşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Dorin Corcheş, a declarat vineri, la Oradea, că operatorii de transport feroviar vor putea depune cereri de finanţare la AFM în luna aprilie, statul plătind pentru aceştia 60% din factura de transport pe calea ferată a tirurilor, prin programul RO-LA privind reducerea poluării, a noxelor şi a emisiilor de dioxid de carbon din atmosferă.
Economica.net - vin, 02 mart. 2018, 15:04
Corcheş, vicepreşedinte AFM: Finanţăm 60% din factura operatorului feroviar ce transportă tiruri pe calea ferată

‘Am luat decizia ca să finanţăm 60% din factura fără TVA a operatorului de transport marfă feroviară. Astfel încât să existe atractivitatea pentru transportatorii din România să mute TIR-urile de pe şosele pe calea ferată. Anul acesta sunt 25 de milioane de lei pentru prima sesiune, pe care sperăm să o demarăm în luna aprilie, cea de a doua urmând la începutul ultimului trimestru din acest an. În aprilie vom lansa, în dezbatere publică, caietul de sarcini privind schema de finanţare. Conform legislaţiei, zece zile va sta în dezbatere, după care se începe sesiunea de depunere a solicitărilor’, a spus, într-o conferinţă de presă organizată la sediul ALDE Bihor, Dorin Corcheş, vicepreşedinte al respectivei formaţiuni politice.

El a menţionat faptul că România avea aprobată de Comisia Europeană o schemă de ajutor de stat privind transportul de tip RO-LA, pe o perioadă de cinci ani, ce urma să se încheie la finele lui decembrie 2017, dar nu s-a demarat nicio sesiune de finanţare pe această schemă.

‘Nu ştiu din ce motive, însă după discuţii cu colegii din AFM şi cei din Ministerul Mediului am demarat procedura de prelungire a acestei scheme de ajutor de stat. Nu a fost foarte uşor să explicăm Comisiei Europene de ce ne dorim încă cinci ani aprobarea acestei scheme în condiţiile în care nu s-a finanţat deloc. Dar am explicat că din punctul nostru de vedere România are mare nevoie. Am primit în decembrie acceptul Comisiei Europene, astfel încât am reuşit să prelungim cu alţi cinci ani acest program’, a afirmat Corcheş.

Potrivit acestuia, în România sunt în jur de 20 de agenţi economici care efectuează transport de marfă pe calea ferată.

‘Dorim cât mai mulţi agenţi economici să aplice pe acest program, să aibă încredere că acest program va funcţiona, aşa cum funcţionează şi în alte state. Procedurile vor fi mult mai simple’, a spus Dorin Corcheş.

Te-ar mai putea interesa și
Sergiu Manea (BCR): Dacă reuşim să absorbim banii din Politica de Coexiune și NextGenerationEU am adăuga la PIB peste 2%
Sergiu Manea (BCR): Dacă reuşim să absorbim banii din Politica de Coexiune și NextGenerationEU am adăuga la PIB peste 2%
România şi-ar majora potenţialul de creştere economică la 5 - 5,5% dacă ar absorbi banii din Politica de Coeziune şi Fondurile NextGenerationEU, de la 3,5% în prezent, a afirmat, miercuri,......
Boloș, la întâlnirea cu reprezentanții Băncii Mondiale: Ne menţinem angajamentul să promovăm stabilitatea macroeconomică și vom continua reformele
Boloș, la întâlnirea cu reprezentanții Băncii Mondiale: Ne menţinem angajamentul să promovăm stabilitatea macroeconomică ...
România va menţine echilibrul macroeconomic şi angajamentul ferm de a continua reformele asumate prin Planul Naţional ...
Turkish Airlines, aproape de un acord cu Rolls-Royce și Airbus pentru producția de componente – surse Bloomberg
Turkish Airlines, aproape de un acord cu Rolls-Royce și Airbus pentru producția de componente – surse Bloomberg
Compania Turkish Airlines ar urma să semneze un acord cu Rolls-Royce Holdings Plc şi Airbus SE pentru producţia internă ...
TikTok a actualizat regulile comunității și a introdus noi funcții pentru crearea și distribuirea în siguranță de conținut
TikTok a actualizat regulile comunității și a introdus noi funcții pentru crearea și distribuirea în siguranță de ...
TikTok anunțat astăzi că a actualizarea regulilor comunității pentru a oferi și mai multe informații privind normele ...