Costin, BNS, despre legea salarizării: Unele categorii socio-profesionale vor rămâne în altă poză de familie;unii în sepia, alţii în color

Unele categorii socio-profesionale vor fi câştigătoare în urma adoptării proiectului de Lege a salarizării, în timp ce alte categorii vor rămâne într-o altă poză de familie, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.
Economica.net - joi, 06 apr. 2017, 15:52
Costin, BNS, despre legea salarizării: Unele categorii socio-profesionale vor rămâne în altă poză de familie;unii în sepia, alţii în color

Preşedintele BNS a precizat, însă, că va face comentarii atunci când va vedea un text pe baza căruia să se facă o analiză.

‘Facem speculaţii pe baza unor discursuri politice. O să pot să fac comentarii când o să văd un text, să facem o analiză, principiile pe baza cărora s-a construit acest proiect de lege, cifrele, impactul, sustenabilitatea, toate lucrurile astea vor fi analizate, dar momentan facem speculaţii pe declaraţia domnului Dragnea, a doamnei Vasilescu, chiar caraghioşi suntem, zău aşa’, a spus Costin.

Potrivit preşedintelui BNS, anul acesta nu vor mai fi aproape deloc resurse financiare pentru corecţii în sectorul bugetar.

‘Mai anticipăm, pe cifrele pe care le-am avut, că oricum anul ăsta nu mai există aproape deloc resurse financiare pentru a mai face corecţii în sectorul bugetar, decât cu corecţia rectificării bugetului în vară şi alocării resurselor financiare suplimentare, pentru că fondul de salarii e aprobat deja de Parlament, Legea bugetului e deja mâncată. Mai apreciem că tot pe baza documentelor la care am avut acces odată cu aprobarea Legii bugetului, acea creştere de aproape 2,5 miliarde de lei, în 2018, a fondului de salarii, va fi mâncată în totalitate de creşterile salariale din sănătate, unde anumite drepturi salariale se dublează’, a adăugat Costin.

Dumitru Costin a adăugat că anumite categorii socio-profesionale vor avea de suferit în urma legii salarizării.

‘Am estimat de o săptămână că aceste grile de salarizare vor avea rupte orice legătură transversală, nu vor mai exista corelaţii iar unele categorii socio-profesionale vor fi câştigătoare, altele vor rămâne într-o altă poză de familie, unii vor fi în sepia, alţii în poze color, deja anticipez acest lucru’, a spus Dumitru Costin.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat pentru AGERPRES că a văzut proiectul de act normativ, dar fără posibilitatea de a negocia pe această temă.

‘Eu personal am văzut proiectul de act normativ, dar fără posibilitatea de a negocia pe acest proiect, de aceea eu am vorbit cu colegii mei şi de aceea suntem şi îngrijoraţi, că văzând actul normativ, nu este nici pe departe ceea ce s-a spus până acum, că va fi o creştere salarială pentru toată masa bugetară, nu, categoric nu’, a spus Sebastian Oprescu.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...