Tendinţe noi pe piaţa muncii: salariul, plătit cu o lună în avans pentru casieri şi lucrători comerciali, în perioadele de vârf ale magazinelor

O nouă tendinţă a apărut pe piaţa muncii, pe fondul competiţiei crescute între angajatori pentru candidaţii valoroşi care sunt tot mai puţini pe piaţa locală: marile lanţuri de supermarketuri plătesc cu o lună înainte de începerea activităţii lucrătorii comerciali şi casierii, angajaţi în perioadele în care compania are nevoie acută de personal, cum ar fi sărbătorile de iarnă sau când se extinde masiv pe piaţă, au spus pentru ECONOMICA.NET consultanţii în resurse umane ai companiei Manpower, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de recrutare. 
Cristina Şomănescu - mie, 22 nov. 2017, 22:00
Tendinţe noi pe piaţa muncii: salariul, plătit cu o lună în avans pentru casieri şi lucrători comerciali, în perioadele de vârf ale magazinelor

Bonusurile la angajare nu sunt o inovaţie în recrutare, ele practicându-se de mulţi ani pe pieţele internaţionale, dar în România discuţia este de dată recentă şi nu sunt un fenomen răspândit. La nivelul managementului senior, preferinţa este mai degrabă spre negocierea unui pachet avantajos de ieşire, decât un bonus iniţial. În schimb, am întâlnit situaţii în care se acordă bonusuri de angajare în marile lanţuri de supermarketuri pentru poziţii de casier, lucrător comercial, în condiţiile în care aceştia sunt recrutaţi în perioade critice ale anului (decembrie – ianuarie) sau pentru extinderi rapide şi masive, ori în zone în care rata şomajului este foarte mică. Mai exact, compania este dispusă să-i angajeze şi să-i plătească cu o lună înainte de a începe activitatea propriu-zisă, pentru a se asigura că nu-şi va pierde candidaţii. Deocamdată însă bonusurile de angajare sunt mai degrabă o excepţie şi se folosesc pentru nevoi acute, ca să faciliteze victoria companiilor în acest război de gherilă pentru talente”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Manuela Drăghia, Director RPO la ManpowerGroup Solutions.

„În studiul ManpowerGroup privind Deficitul de Talente 2016/2017, am întrebat angajatorii care este strategia pe care o adoptă pentru a raspunde deficitului de talente care în ţara noastră este foarte accentuat, şi mai mult de jumatate ne-au spus că se orientează spre oferirea de avantaje şi beneficii suplimentare candidaţilor. În acest context, nu este de mirare că şi bonusurile de angajare au devenit un subiect de discuţie în dialogurile cu clienţii noştri. Deocamdată nu vorbim despre o practică larg răspândită, ci de cazuri particulare care vizează poziţii nişate, pentru care candidaţii potriviţi nu sunt foarte numeroşi, sau pentru care sunt greu de găsit. Bonusurile la angajare sunt însă o practică care începe să fie din ce în ce mai întâlnită, care este probabil să se extindă în perioada următoare pe fondul competiţiei crescânde privind atragerea celor mai buni candidaţi din piaţă, rolul acestor bonusuri de angajare fiind pe de o parte să facă oferta mai atractivă, iar pe de alta – să compenseze pierderea unor eventuale beneficii prin mutarea de la o firmă la alta”, a spus pentru Economica Ana-Maria Butelanc, National Recruitment Manager la ManpowerGroup, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa românească de recrutare.

O situaţie particulară, mai des întâlnită, vizează prima de relocare. Şi aceasta se acordă la angajare, dar doar acelor angajaţi care schimbă localitatea de domiciliu. Scopul ei este să anuleze costurile şi dezavantajele mutării, iar perioada pentru care se oferă şi valoarea sa diferă în funcţie de industrie, companie şi postul pentru care s-a apelat la relocare. Un candidat valoros, vorbitor fluent de limbă germană, atras într-un call-center bucureştean de către o multinaţională importantă, poate avea uneori o primă de 700 euro pe lună, vreme de trei luni, în timp ce un muncitor calificat, relocat între două localități din provincie de o companie de producţie, poate obţine o primă cuprinsă între 150 de euro şi 200 euro, ne-a mai spus Ana-Maria Butelanc.

Bonusuri la angajare cuprinse între 200 de euro şi 400 de euro pentru oamenii care vorbesc fluent minimum două limbi străine.

Am întâlnit bonusuri de angajare şi la noi în ţară, dar în situaţii particulare, mai ales în externalizare de procese (BPO) şi în tehnologie, în general start-up-uri sau nou-intrate pe piaţa din România, politica de bonusare la angajare fiind adresată poligloţilor, vorbitori avansaţi de două sau trei limbi străine: engleză şi olandeză, engleză şi germană; rusă, bulgară şi engleză, orice altă combinaţie se acceptă, condiţia este să fie toate la nivel C1. Bonusurile de angajare sunt cuprinse între 200 – 400 de euro, dar nu se acordă în prima zi de lucru, ci în general după încheierea perioadei de training. Majoritatea bonusurilor de angajare sunt de altfel o sumă fixă, nu un procent din salariu, a spus pentru Economica Alexandru Vasilescu, manager de proiect la ManpowerGroup România.

Ce oferă acum angajatorii: 1.000 de lei, bonus la angajare pentru vorbitorii de italiană din Iaşi

De exemplu, firma Conduent, care activează în industria de BPO, angajează în această perioadă la Iaşi cu normă parţială 30 de oameni care vorbesc fluent limba italiană pe postul de Customer Support Advisor. Bonusurile la angajare – în valoare de 1.000 lei pentru fiecare om recrutat – se numără printre beneficiile cu care angajatorii ofertează candidaţii, potrivit anunţului de recrutare publicat pe un site de profil. 

Te-ar mai putea interesa și
La Cocoș. Anunț mare pe final de 2025 pentru cel mai mare lanț românesc de magazine
La Cocoș. Anunț mare pe final de 2025 pentru cel mai mare lanț românesc de magazine
Lanțul de magazine La Cocoș, cea mai mare afacere românească din domeniul retailului alimentar, urmeaază să fie preluat efectiv de nemții de la Schwarz, patronii Lidl și Kaufland. În urma......
Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un a ordonat creșterea producției de rachete în 2026, pentru descurajarea militară a inamicilor Phenianului
Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un a ordonat creșterea producției de rachete în 2026, pentru descurajarea militară a ...
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat "extinderea" şi modernizarea producţiei de rachete a ţării anul viitor, precum ...
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU a activat Planul Roșu de Intervenție
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU ...
Update: Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat pe pagina sa de Facebook că accidentul a avut loc pe DN 12 ...
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre acestea se numără 14 jucători și fostul vicepreședinte al Galatasaray
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre ...
Parchetul din Istanbul a anunţat, vineri, arestarea a 30 de noi persoane implicate în fotbalul turc, inclusiv 14 jucători ...