Cupru Min, liber la privatizare, după ce a câştigat procesele cu fostul investitor

Ministerul Economiei vrea să listeze la bursă producătorul de cupru Cupru Min Abrud, întrucât compania a câştigat procesele cu fostul investitor, litigii care au împiedicat până acum privatizarea companiei în acest mod, a declarat, joi, Sorin Găman, director general adjunct al Direcţiei Generale de Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei.
Economica.net - joi, 10 apr. 2014, 10:16
Cupru Min, liber la privatizare, după ce a câştigat procesele cu fostul investitor

‘Listarea la bursă a companiei este soluţia propusă de Ministerul Economiei. Aceasta întrucât compania nu mai este grevată de procesele pe care le avea cu fostul investitor, procese pe care le-a câştigat’, a spus Găman, prezent la Forumul Minier Român.

El a adăugat că Cupru Min este o companie pe profit şi care nu are datorii la stat, dar are un necesar mare de investiţii.

Citeşte şi Statul, prin Cupru Min, sapă deja în muntele unde e şi Roşia Montană

La mijlocul lunii decembrie 2013, Ministerul Economiei a anunţat că va elabora o nouă strategie de investiţii la Cupru Min, după ce niciuna dintre cele două companii interesate de Cupru Min nu a depus oferte angajante pentru a cumpăra concentrat de cupru de la Cupru Min.

‘Până la termenul stabilit (12 decembrie 2013, ora 10,00) niciuna dintre cele două companii, Trafigura PTE LTD Singapore şi Yldirim Holding Turcia, aflate în faza de negociere, nu a depus ofertă angajantă în etapa finală a procedurii’, se arată într-un comunicat al ME.

Reprezentanţii ministerului explicau faptul că, pe parcursul negocierilor, ambii participanţi au solicitat modificări ale unora dintre condiţiile iniţiale, stabilite prin caietul de sarcini, vizând în principal preţul minim sau garanţii suplimentare asupra activelor societăţii.

‘Având în vedere că modificarea acestor condiţii ar fi reprezentat o schimbare esenţială a prevederilor obligatorii din caietul de sarcini, Comisia de negociere nu a putut accepta aceste propuneri, deoarece ar fi fost încălcate principiile esenţiale ale unei proceduri competitive nediscriminatorie, fapt ce a fost comunicat ofertanţilor. Ţinând cont de observaţiile desprinse din derularea acestei proceduri, în perioada următoare se vor reanaliza principiile din Memorandum care au stat la baza acesteia, precum şi condiţiile din caietul de sarcini, urmând a se stabili o nouă strategie de atragere a unui partener comercial strategic pentru realizarea investiţiilor la Cupru Min’, se mai preciza în comunicat.

În primele zece luni ale anului trecut, Cupru Min a avut un profit de 13,9 milioane de lei, mai mare decât cel înregistrat în tot anul 2012, când a consemnat un profit de 11 milioane de lei, iar veniturile totale ale companiei în această perioadă s-au ridicat la 138,5 milioane de lei. De asemenea, în ultimele şapte luni din 2013, a fost dublat volumul de investiţii în descopertă, crescând, astfel, gradul de asigurare cu rezerve de minereu de la 7,2 luni la aproximativ 12 luni.

Înfiinţată în 1977, sub denumirea de Sucursala Minieră Abrud, exploatarea avea ca obiect principal de activitate extracţia şi prepararea minereurilor cuprifere sărace de la Roşia Poieni. Zăcământul era evaluat la peste un miliard de tone de minereu cu un conţinut mediu de 0,353% cupru şi cu aproximativ 3,9 milioane de tone de metal.

Te-ar mai putea interesa și
Cum văd managerii economia României în perioada martie-mai 2024 – sondaj INS
Cum văd managerii economia României în perioada martie-mai 2024 – sondaj INS
Managerii români estimează că activităţile din industria prelucrătoare, comerţul cu amănuntul şi servicii vor înregistra o creştere moderată, în perioada martie-mai, în timp ce pentru......
Guvernul vrea să continue cu prețurile plafonate la energie dar fără să mai garanteze că dă și banii înapoi furnizorilor. Industria solicită de urgență remedierea situației
Guvernul vrea să continue cu prețurile plafonate la energie dar fără să mai garanteze că dă și banii înapoi furnizorilor. ...
Proiectul de OUG de modificare a legislației referitoare la plafonarea prețurilor la energie și gaze, care ar urma să ...
Rusia spune că NATO se pregăteşte pentru un potenţial conflict în Europa de Est şi regiunea Mării Negre
Rusia spune că NATO se pregăteşte pentru un potenţial conflict în Europa de Est şi regiunea Mării Negre
Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea aliaţilor săi pentru ...
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, lângă București
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, ...
Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunță o nouă ...