Daea: Noi suspiciuni în ceea ce priveşte pesta porcină africană în patru localităţi din judeţele Călăraşi şi Constanţa

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, marţi, că există noi suspiciuni în ceea ce priveşte evoluţia pestei porcine africane (PPA) în patru localităţi din judeţele Călăraşi şi Constanţa, însă în Bihor şi Sălaj virusul nu a mai recidivat.
Economica.net - mar, 09 oct. 2018, 11:04
Daea: Noi suspiciuni în ceea ce priveşte pesta porcină africană în patru localităţi din judeţele Călăraşi şi Constanţa

„Numai două judeţe mai au suspiciuni. Este vorba despre Călăraşi, unde sunt trei localităţi, şi una în Constanţa. Vă aduc însă o veste bună pentru ţară, că în zona Bihorului şi Sălaj nu a mai recidivat acest virus şi acolo am trecut la faza a doua, care înseamnă repopulare. Am trecut la etapa a doua printr-un program foarte clar, strict, coordonat, urmărit, analizat, implementat, urmărit zi de zi, de repopulare, adică introducerea porcilor santinelă, pentru a vedea dacă în locul respectiv există sau va exista virusul (…) Porcii santinelă sunt sub control sanitar veterinar şi vor sta 45 de zile. Urmărim această evoluţie”, a susţinut ministrul Agriculturii într-o conferinţă pe teme agricole.

El a precizat că oferă aceste date în urma informaţiilor pe care le deţine din data de 8 octombrie, de la orele 20.30.

Localităţile în care există suspiciuni de PPA sunt Vlahii-Alimani din judeţul Constanţa (un focar), în judeţul Călăraşi, în localităţile Grădiştea şi Ştefan cel Mare, câte o suspiciune, în timp ce în localitatea Ciocăneşti există două suspiciuni.

Ministrul a mai precizat că în fiecare zi se închid focare de pestă porcină africană şi, pe măsură ce se ajunge la termenul respectiv, se fac repopulări de către ANSVSA, în prezenţa proprietarilor, apoi se urmăreşte evoluţia animalului care defineşte prezenţa sau absenţa virusului.

Întrebat dacă estimează o creştere a preţului la carnea de porc în perioada Crăciunului, ministrul a răspuns cu un „nu” categoric. „Eu am fost în piaţă şi indiferent unde mă duc, primul lucru pe care îl fac este să merg în piaţă să văd care sunt preţurile, dacă mă duc la Botoşani, dacă mă duc la Slatina, dacă mă duc la Bucureşti. Deci, preţul nu a crescut”, a afirmat Daea.

În ceea ce priveşte pericolul de extindere a virusului pestei micilor rumegătoare (ovine/caprine), care este activ în Bulgaria, Daea a subliniat că tot timpul sunt pericole, „când există un virus în jurul tău”.

„Tot timpul sunt pericole şi pentru noi a fost din 2012. Când există un virus în jurul tău, există acest pericol. Însă măsurile sanitar-veterinare au fost luate de autorităţi”, a precizat şeful MADR.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat, marţi, la conferinţa „Agri-business pe profit”, eveniment aflat la cea de-a V-a ediţie. organizat de Grupul de Presă Bursa.

Te-ar mai putea interesa și
Tesla a deschis primul pop-up store din România la Timișoara
Tesla a deschis primul pop-up store din România la Timișoara
La doar un an după ce a deschis primul său show-room din România, la București, Tesla a inaugurat la Timișoara primul său pop-up store....
Valoarea de piață a gigantului energetic ExxonMobil a depășit-o pe cea a Tesla, ca urmare a încetinirii vânzărilor de mașini electrice
Valoarea de piață a gigantului energetic ExxonMobil a depășit-o pe cea a Tesla, ca urmare a încetinirii vânzărilor ...
Pentru prima dată în mai mult de un an, valoarea de piaţă a grupului petrolier american ExxonMobil Corp. a depăşit-o ...
Marcel Boloș: În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere (Video)
Marcel Boloș: În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă ...
Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, ...
Ieftinire a carburanților, azi. Benzina și motorina au ajuns să coste aprope la fel în benzinării
Ieftinire a carburanților, azi. Benzina și motorina au ajuns să coste aprope la fel în benzinării
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi prețul motorinei și a menținut prețul ...