Daimler va relansa modelul Maybach în China, pentru a concura cu Audi şi BMW

Grupul german Daimler vrea să relanseze în China modelul Maybach, prezentându-l miercuri la Salonul Auto din Guangzhou, potrivit informaţiilor apărute într-un articol publicat în 'Financial Times' (FT).
Economica.net - mie, 19 nov. 2014, 11:59
Daimler va relansa modelul Maybach în China, pentru a concura cu Audi şi BMW

În trecut, limuzina Maybach concura cu rivalele Rolls Royce şi Bentley, până când Daimler a oprit producţia, din cauza vânzărilor slabe, în urmă cu trei ani.

Săptămâna trecută, Daimler a anunţat că va relansa limuzina sub sigla Mercedes-Maybach şi a ales oraşele Guangzhou şi Los Angeles pentru prezentarea în premieră mondială a modelului Mercedes-Maybach S-Class.

Decizia Daimler de a lansa Maybach la Salonul Auto din Guangzhou arată importanţa strategică a pieţei chineze, unde divizia de lux Mercedes încearcă să-şi depăşească rivalele Audi şi BMW.

China este cea mai mare piaţă auto din lume, cu 18 milioane de automobile vândute anul trecut, şi ar urma să depăşească până în 2020 SUA pe segmentul automobilelor de lux.

‘Este o decizie inteligentă. Dacă există clienţi în lumea asta interesaţi de Maybach, aceştia sigur sunt din China’, a afirmat analistul Clemens Wasner, de la EFS.

În primul semestru din acest an, Daimler a vândut 138.000 de sedanuri Mercedes în China, în timp ce Audi şi BMW au livrat 269.000 şi, respectiv, 225.000 de unităţi.

Principalele pieţe unde vor fi vândute modelele Mercedes-Maybach sunt China, SUA, Germania, Rusia şi Orientul Mijlociu.

Daimler, al treilea producător de automobile de lux din lume şi cel mai mare producător de camioane grele pe plan global, a înregistrat în 2013 un flux ajustat de numerar din operaţiuni industriale de 3,2 miliarde de euro.

Daimler se aşteaptă în acest an la vânzări de peste 120 miliarde de euro (155 miliarde de dolari), a anunţat luna trecută producătorul auto german. În 2014, acesta speră să livreze peste 2,4 milioane de vehicule, faţă de cele 2,35 milioane vândute în 2013, în valoare de aproape 118 miliarde de euro.

În iulie 2013, Daimler a inaugurat oficial la Sebeş, în România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz, fiind create, astfel, circa 250 de locuri de muncă.

Linia de montaj, compusă din două linii principale şi 11 linii secundare, a fost transferată din Germania şi este parţial automatizată. Pentru lucrările de construcţie, asamblare linie şi infrastructură s-au investit aproximativ 30 de milioane de euro şi s-au creat 250 de noi locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Raiffeisen se aşteaptă ca solicitările BCE să accelereze reducerea afacerii din Rusia
Raiffeisen se aşteaptă ca solicitările BCE să accelereze reducerea afacerii din Rusia
Raiffeisen Bank International (RBI), cea mai mare bancă occidentală prezentă pe piaţa rusă, se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să-i ceară curând să acţioneze mai rapid pentru......
Startup-ul Swisspod Technologies, care dezvoltă o tehnologie pentru transport terestru de foarte mare viteză, de 1.200 km/h, lansează o rundă de finanţare de 200.000 de euro pe SeedBlink
Startup-ul Swisspod Technologies, care dezvoltă o tehnologie pentru transport terestru de foarte mare viteză, de 1.200 ...
Swisspod Technologies, un startup fondat de doi câștigători ai competiției SpaceX Hyperloop Competition — românul ...
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populaţiei
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populaţiei
România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari şi cele mici în rândul populaţiei, ...
36% dintre români folosesc smartphone-ul peste 7 ore pe zi – studiu
36% dintre români folosesc smartphone-ul peste 7 ore pe zi – studiu
Aproximativ 36% dintre români folosesc smartphone-ul peste 7 ore pe zi, iar 71% consideră esențială bateria de mare capacitate, ...