Dale desprinse de pe Autostrada Soarelui. Traficul a fost deviat

Pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 20 al sensului de mers către Capitală, în dreptul localităţii Brăneşti, judeţul Ilfov, mai multe dale s-au desprins din carosabil, a anunţat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Economica.net - mar, 17 iul. 2018, 16:49
Dale desprinse de pe Autostrada Soarelui. Traficul a fost deviat

Circulaţia în zonă a fost oprită, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii.

Traficul a fost deviat prin parcarea existentă în zonă, astfel că autoturismele să evite locul afectat, după care să revină pe autostradă şi să îşi continuă drumul, au anunţat autorităţile.

„Se încearcă remedierea problemei de către angajaţii CNAIR, la faţa locului fiind prezente echipaje în vederea reparaţiei urgente a zonei afectate”, potrivit Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română va lansa 1 milion de lozuri în campania TEAM Romania, dedicată Jocurilor Olimpice de la Paris
Loteria Română va lansa 1 milion de lozuri în campania TEAM Romania, dedicată Jocurilor Olimpice de la Paris
Compania Naţională Loteria Română va lansa o serie de 1.000.000 de lozuri în campania TEAM Romania, iar 30% din sumele încasate se constituie venit al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român,......
Inundațiile record au dezvăluit vulnerabilitatea Dubaiului. Pagube uriașe pentru economia mondială după ce viața „s-a oprit” în orașul luxului
Inundațiile record au dezvăluit vulnerabilitatea Dubaiului. Pagube uriașe pentru economia mondială după ce viața „s-a ...
Precipitații abundente, furtuni și inundații pe scară largă au lovit sud-vestul Asiei, în special Emiratele Arabe Unite, ...
Aplicațiile online de cumpărături Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Inspectorii suspectează că reducerile nu sunt autentice sau că se face vânzare sub presiune
Aplicațiile online de cumpărături Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Inspectorii suspectează că reducerile nu ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) derulează în această perioadă o actiune de verificare ...
Deca: Metodologia de acordare a gradaţiei de merit a fost trimisă la Monitorul Oficial
Deca: Metodologia de acordare a gradaţiei de merit a fost trimisă la Monitorul Oficial
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost trimisă la Monitorul Oficial, a anunţat marţi ministrul ...