Dan Suciu: Guvernul caută soluţii pentru modificarea legilor, solicitată de crescătorii de animale

Guvernul caută o soluţie tehnică şi legală pentru modificarea legilor, solicitată de crescătorii de animale, dar acest lucru nu se poate face prin ordonanţă de urgenţă, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 15 dec. 2015, 15:05
Dan Suciu: Guvernul caută soluţii pentru modificarea legilor, solicitată de crescătorii de animale

‘Preşedintele Senatului, domnul Tăriceanu, l-a sunat pe premierul Cioloş, informându-l în legătură cu discuţiile care au avut loc şi cu solicitările oierilor. E vorba de modificări la legea care reglementează activitatea dânşilor. Domnul Tăriceanu a cerut modificări prin ordonanţă de urgenţă. Premierul a comunicat că o modificare simplă, printr-o ordonanţă de urgenţă, nu poate avea loc deoarece este vorba de o lege pe care a iniţiat-o Parlamentul şi, în consecinţă, Guvernul nu poate face modificări de urgenţă pe aceste legi care au intrat în vigoare pe această cale’, a explicat Suciu, într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că în prezent se caută soluţii prin negocieri între reprezentanţii oierilor şi secretarii de stat din ministerele Agriculturii şi Mediului.

‘La această oră sau în minutele următoare vor avea loc la nivelul ministerelor Agriculturii şi Mediului întâlniri între delegaţiile protestatarilor, ciobanilor şi secretarilor de stat din ministerele respective – miniştrii sunt la Bruxelles în întâlniri cu omologii lor europeni, dar premierul a solicitat ca aceste întâlniri să aibă loc la nivelul ministerelor cu secretarii de stat pentru a analiza care pot fi soluţiile (…). Cunoaşte, sigur că da, această problemă a oierilor fiind evident dintr-un domeniu apropiat domniei sale, dar trebuie găsită acea soluţie tehnică şi legală care să poată mulţumi pe toată lumea. În cel mai scurt timp, Guvernul va veni cu o soluţie tehnică şi legală care să răspundă solicitărilor’, a mai spus Dan Suciu.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...