Dan Voiculescu află joi dacă scapă de controlul judiciar

Curtea de Apel Bucureşti a judecat marţi cererea lui Dan Voiculescu de ridicare a controlului judiciar impus de procurorii DNA în dosarul de şantaj, însă instanţa a amânat pentru joi pronunţarea unei decizii.
Economica.net - mar, 22 iul. 2014, 13:39
Dan Voiculescu află joi dacă scapă de controlul judiciar

Pe 10 iulie, Tribunalul Bucureşti i-a respins solicitarea lui Voiculescu, însă acesta a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, la începutul lunii iulie, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de Dan Voiculescu, acuzat de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial.

‘Dan Voiculescu a ameninţat direct sau prin intermediari oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare. Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu suma de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia’, susţine DNA.

Procurorii mai arată că un al doilea om de afaceri, tot denunţător, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, ameninţării şi constrângerii, aşa încât trustul controlat de inculpat a declanşat un atac mediatic susţinut la adresa firmei acestuia.

‘Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării. Ca modalitate de abordare folosită de către Dan Voiculescu, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3’, mai spune DNA.

În perioada în care se află sub control judiciar, Voiculescu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale. A

Te-ar mai putea interesa și
Ferrari și HP anunță un parteneriat istoric pentru accelerarea tehnologiei în cadrul echipei de Formula 1
Ferrari și HP anunță un parteneriat istoric pentru accelerarea tehnologiei în cadrul echipei de Formula 1
Ferrari și HP Inc. au anunțat un parteneriat istoric, pe mai mulți ani pentru promovarea inovării sustenabile și pentru accelerarea tehnologiei în cadrul echipei de Formula 1 Scuderia Ferrari,......
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Fabricantul bulgar de armament VMZ Sopot a înregistrat venituri record în 2023
Producătorul de armament VMZ Sopot, companie deţinută de statul bulgar, a raportat venituri record de 828 de milioane ...
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare cu inteligență artificială
Samsung Electronics a prezentat miercuri seară o analiză detaliată a gamei sale de televizoare și soundbar-uri pentru ...
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni de majorare a capitalului social
Distribuitorul de carburanți JT Grup Oil scoate la vânzare 10.000.000 de acțiuni ordinare noi, emise în urma unei operațiuni ...
JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal ...