Dăncilă a discutat cu şeful diplomaţiei elveţiene despre stimularea schimburilor economice bilaterale

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a discutat, luni, cu şeful Departamentului Federal pentru Afaceri Externe al Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, despre stimularea investiţiilor elveţiene în România şi a schimburilor economice bilaterale.
Economica.net - lun, 10 sept. 2018, 15:49
Dăncilă a discutat cu şeful diplomaţiei elveţiene despre stimularea schimburilor economice bilaterale

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Dăncilă l-a primit luni pe consilierul federal Ignazio Cassis, şeful diplomaţiei elveţiene, aflat în vizită în România.

„În cadrul convorbirilor a fost subliniat nivelul bun al relaţiilor dintre România şi Confederaţia Elveţiană atât în plan bilateral, cât şi la nivelul organizaţiilor internaţionale. Au fost menţionate relaţiile economice bilaterale dinamice, dar şi potenţialul încă neexploatat al acestora, de natură să stimuleze investiţiile elveţiene în România şi schimburile economice bilaterale”, se precizează în comunicat.

Totodată, Dăncilă şi Cassis au discutat despre relaţia Uniunii Europene cu Elveţia, din perspectiva Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului viitor. Discuţiile au evidenţiat şi poziţii comune privind o serie de dosare de actualitate, precum cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale.

De asemenea, Dăncilă a menţionat cooperarea bună dintre cele două state în cadrul Programului de cooperare româno – elveţian vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.

Prin intermediul acestui program, România a beneficiat de finanţare de 181 de milioane de franci elveţieni pentru proiecte în domenii precum: securitatea, stabilitatea şi sprijinul pentru reforme (securitatea frontierelor, capacitatea de management la nivel local şi regional, modernizarea sistemului judiciar etc.), mediul şi infrastructura, promovarea sectorului privat, inclusiv a exportului, finanţarea IMM-urilor, dezvoltarea socială şi a resurselor umane, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul estimat (Video)
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, vineri, că au fost finalizate lucrările de reparaţii la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni mai repede faţă de......
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile ...
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. 160 de ani în care i-a reconfirmat constant poziția ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia nu poate să cedeze Kievului rachetele sale Patriot
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia ...
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina "situaţia pe front este critică" şi săptămânile următoare ...