Daniel Constantin: Autorităţile publice locale vor decide dacă introduc sau nu anumite taxe în zonele aglomerate

Autorităţile publice locale vor fi cele care ar putea decide dacă vor introduce sau nu anumite taxe de mediu în zonele aglomerate, dar numai după ce se va realiza inventarierea tuturor autoturismelor din punct de vedere al normelor de poluare, a declarat, luni, ministrul Mediului, Daniel Constantin
Economica.net - lun, 13 mart. 2017, 14:06
Daniel Constantin: Autorităţile publice locale vor decide dacă introduc sau nu anumite taxe în zonele aglomerate

‘În ceea ce priveşte celebra taxă de timbru, pe care noi am avut-o, pentru că vă interesează pe mulţi dintre cei care urmăriţi norma de poluare în fiecare oraş, avem o reţea naţională de monitorizare a calităţii aerului pe care o vom moderniza în acest an şi care este un instrument util, care ne stă la dispoziţie. Partea de poluare, de maşini uzate, pe care le avem în momentul de faţă, reprezintă cu adevărat o problemă. Decizia politică pe care am luat-o la nivelul coaliţiei este de a face în perioada următoare legislaţia necesară, astfel încât după inventarierea tuturor autoturismelor, din punct de vedere al normelor de poluare, autorităţile publice locale să aibă la dispoziţie legislaţia şi să hotărască dacă vor să introducă sau nu anumite taxe în zonele care sunt aglomerate’, a spus Constantin, prezent la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.

Acesta a precizat că există o directivă europeană încă din 2008, Directiva 50, transpusă în legislaţia românească prin Legea 104/2011, care recomandă tuturor oraşelor să delimiteze zonele de emisii scăzute, chiar dacă nu sunt penalităţi.

‘Aş vrea să vă rog să vă aplecaţi asupra acestei probleme, pentru că poate reprezenta un instrument în viitorul apropiat pentru dumneavoastră, astfel încât să reduceţi gradul de poluare, un lucru care pe noi ne preocupă. Nu colectare de taxe, ci îndeplinirea angajamentelor de mediu şi care, în egală măsură, pot reprezenta surse suplimentare la bugetul local. Până în momentul de faţă, doar Bucureşti are un astfel de plan’, a adăugat Constantin.

Recent, ministrul Mediului a menţionat că timbrul de mediu nu va fi înlocuit cu o altă taxă, şi că a prezentat, în şedinţa coaliţiei de guvernare, câteva propuneri pentru înlocuirea timbrului de mediu, una dintre acestea fiind introducerea unui certificat de calitate a aerului – eco-vignetă.

‘Intenţia noastră a fost şi rămâne aceea să facem tot posibilul ca în perioada următoare să degrevăm cât mai mult populaţia de ceea ce înseamnă taxe şi impozite. Plecând de la acest considerent, sigur că nu vom înlocui taxa de timbru pe care am avut-o cu o altă taxă, ci cu un concept pe care începem să-l introducem gradual. În perioada imediat următoare, vom pregăti legislaţia aşa cum ea a fost agreată şi cum va fi reformulată în grupul de lucru de la nivelul Ministerului Mediului să introducem acel certificat de calitate a aerului, acele vignete de care s-a vorbit în această perioadă, care vor avea un cost redus. Acele vignete vor fi, dacă vreţi, o analiză a autoturismelor care vor circula, în funcţia de gradul de poluare’, a spus Constantin.

În acelaşi context, ministrul a explicat că Ministerul Finanţelor analizează modalitatea de schimbare a impozitului pe autoturisme.

‘În momentul de faţă impozitul pe autoturisme se plăteşte la nivel local şi el se bazează doar pe capacitatea cilindrică. Există o discuţie dacă nu ar trebui ca acest impozit să ia în calcul şi norma de poluare şi emisiile de CO2 (…) Dacă se va ajunge la o concluzie, o vor prezenta dânşii. Deocamdată, discutăm doar despre ipoteze. Cert este un lucru – nu înlocuim o taxă cu o nouă taxă. E un lucru pe care l-am discutat în campania electorală, un lucru pe care ni l-am asumat în programul de guvernare, ca atare, ceea ce vrem să facem este un sistem modern, care există şi în alte state, dar care creează un cadru legislativ la adresa autorităţilor publice locale, care trebuie să se protejeze de fenomenul de poluare (…) ‘, a subliniat Daniel Constantin.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.

Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea maşinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi pentru cei care aduceau maşini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa este suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.

Din 15 martie 2013 intră în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto este calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.

Timbrul de mediu pentru autovehicule este inclus în cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile angajaţilor Municipalităţii, majorate. Cresc în primul rând veniturile persoanelor fără studii superioare
Salariile angajaţilor Municipalităţii, majorate. Cresc în primul rând veniturile persoanelor fără studii superioare
Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri majorarea salariilor de bază pentru funcţiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului general şi din cadrul serviciilor şi......
Grecia majorează salariul minim la 830 de euro pe lună
Grecia majorează salariul minim la 830 de euro pe lună
 Salariul minim lunar în Grecia va fi majorat cu 50 de euro, sau 6,4%, până la 830 de euro, a anunţat vineri Guvernul ...
Pentru 1 din 2 români, principala preocupare financiară este acoperirea cheltuielilor de bază – studiu
Pentru 1 din 2 români, principala preocupare financiară este acoperirea cheltuielilor de bază – studiu
Pentru 1 din 2 români, cheltuielile de bază sunt principala preocupare când vine vorba de situaţia personală, iar printre ...
Grupul LEGO, venituri în creștere în 2023, pe o piață cu cele mai joase rezultate din ultimii 15 ani
Grupul LEGO, venituri în creștere în 2023, pe o piață cu cele mai joase rezultate din ultimii 15 ani
Grupul LEGO a anunțat rezultatele pentru anul fiscal 2023. Veniturile LEGO au crescut cu 2%, la 65,9 miliarde de coroane ...