Datoria de 17 milioane franci a SRTv către Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune va fi achitată de la bugetul de stat

Datoria de 17 milioane de franci elveţieni pe care Societatea Română de Televiziune (SRTv) o are de achitat către Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) va fi suportată de la bugetul de stat, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, Ministerul Finanţelor Publice (MFP), iniţiatorul unei Ordonanţe de Urgenţă prin care se creează cadrul legal pentru derularea acestei operaţiuni, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 07 iun. 2016, 13:17
Datoria de 17 milioane franci a SRTv către Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune va fi achitată de la bugetul de stat

Obligaţiile financiare pe care SRTv le are către EBU includ: contribuţii, taxe, cotizaţii, abonamente, licenţe pentru drepturi de difuzare a programelor de televiziune culturale, sportive, de divertisment, de ştiri, transmisii şi cheltuieli tehnice, precum şi orice alte cheltuieli pe care le presupune calitatea de membru al acestui organism internaţional.

MFP precizează că ‘decizia de creare a cadrului legal nu are impact asupra deficitului bugetar, sumele asigurându-se cu încadrare în bugetul aprobat’

‘Modificarea legislativă vine în urma datoriei pe care SRTv a acumulat-o faţă de EBU din 2008 până în prezent, în valoare de 17 milioane de franci elveţieni (CHF). Vechimea şi amploarea datoriei, precum şi faptul că planurile de eşalonare a achitării acesteia nu au fost respectate de SRTv din motive financiare, a dus la excluderea României de la ediţia 2016 a Eurovision. Totodată, SRTv i-a fost comunicat faptul că a fost început procesul de excludere din EBU. Dacă nu sunt luate măsuri urgente pentru acoperirea datoriei, SRTv nu mai are acces la difuzarea unor evenimente culturale şi sportive internaţionale importante. Eliminarea din EBU ar fi determinat imposibilitatea transmiterii Jocurilor Olimpice de la Rio, Brazilia, din acest an’, se notează în comunicatul citat.

SRTv este membru activ în cadrul EBU din anul 1993. Între 2002 şi 2006, a fost membru în Consiliul de Administraţie EBU şi a beneficiat permanent de reţeaua Eurovision, care asigură schimbul de ştiri şi programe sportive (Jocurile Olimpice, Campionate mondiale de fotbal, Campionate de patinaj artistic) între membrii EBU, precum şi de baza de date a EBU, de consultanţă gratuită, de cursuri de pregătire profesională şi de expertiză tehnică.

Pentru calitatea de membru al EBU, SRTv plăteşte obligaţii financiare, care constau în taxe, cotizaţii şi contribuţii.

EBU este cea mai mare asociaţie a difuzorilor publici din lume, cu 73 de membri activi din 56 de ţări şi 21 de membri asociaţi din Asia, Africa şi America. Înfiinţată în 1950, cu scopul de a promova cooperarea între organizaţiile de radio şi de televiziune, EBU este o organizaţie non-profit, guvernată de legea elveţiană, cu sediul la Geneva, Elveţia.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...