De astăzi va funcţiona noul sediu al Serviciului de Paşapoarte din Capitală, în mall-ul Plaza România

Noul sediu al Serviciului de Paşapoarte Bucureşti va funcţiona începând de luni, de la ora 8.30, în mall-ul Plaza România şi va prelua activitatea a trei puncte de lucru din Capitală, care vor fi închise. Pe durata lunii august, programul cu publicul va fi prelungit până la ora 18.30 în fiecare zi lucrătoare şi se vor elibera atât paşapoarte simple electronice, cât şi paşapoarte simple temporare.
Economica.net - lun, 21 aug. 2017, 05:24
De astăzi va funcţiona noul sediu al Serviciului de Paşapoarte din Capitală, în mall-ul Plaza România

Noul sediu al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bucureşti este situat la etajul al doilea al Plaza România, pe Bulevardul Timişoara din Sectorul 6.

Programul normal pentru depunerea documentelor şi ridicarea paşapoartelor este între orele 8.30 şi 16.30 în zilele de luni, miercuri, joi şi vineri, respectiv 8.30 – 18.30 pentru ziua de marţi, iar, la solicitarea ministrului Carmen Dan, programul de lucru a fost prelungit pentru luna august, astfel că activitatea cu publicul se va desfăşura în fiecare zi lucrătoare de la ora 8.30 până la ora 18.30, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne.

Taxele pentru eliberarea paşapoartelor pot fi achitate la ghişeul de Trezorerie deschis la nivelul -1 al centrului comercial, precum şi la unităţile bancare existente la acelaşi nivel, prin transfer bancar. De asemenea, rămân valabile şi celelalte modalităţi de plată: on-line – prin serviciile puse la dispoziţie de unităţile bancare şi prin mandat poştal la oficiile poştale.

Cetăţenii vor putea depune cereri şi ridica paşapoarte şi de la celelalte două puncte de lucru ale Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bucureşti din Şoseaua Pipera, numărul 49 şi din Piaţa Amzei, numărul 13. La toate cele trei sedii se vor elibera atât paşapoarte simple electronice, cât şi paşapoarte simple temporare.

Conform sursei citate, punctele de lucru ale Serviciului de Paşapoarte situate în strada Ion Ţuculescu, numărul 42B, Sector 3, strada Străduinţei, numărul 1, Sector 4 şi strada Virtuţii, numărul 1-3, sector 6, îşi încetează activitatea odată cu deschiderea noului sediu.

Ministrul Carmen Dan i-a dat explicaţii premierului Mihai Tudose, vineri, în şedinţa de Guvern, despre cozile de la direcţiile de paşapoarte din Bucureşti şi din ţară. Ea a susţinut că românii din străinătate vin pentru aceste documente în România, deşi le pot solicita şi la consulate din statele respective. Carmen Dan a afirmat că Ministerul de Interne, cu ajutorul Ministerului de Externe, intenţionează să înceapă o campanie în comunităţile de români din afara ţării.

Începând de joi, paşapoartele simple temporare sunt eliberate şi la ghişeele din sediul Direcţiei Generale de Paşapoarte din Piaţa Amzei, unde până acum erau eliberate doar paşapoartele electronice, în condiţiile în care încă de la începutul verii sute de oameni stau ore în şir la coadă pentru depunerea actelor la sediul din Pipera.

De altfel, săptămâna trecută ministrul Carman Dan a anunţat mai multe măsuri, astfel încât să nu mai fie cozi la direcţiile de paşapoarte. Carmen Dan a anunţat şi iniţierea unui proiect de modificare a legii pentru prelungirea valabilităţii paşaportului de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârste de peste 25 de ani.

Încă din luna iunie, la serviciile pentru eliberarea paşapoartelor din întreaga ţară sunt cozi de zeci, chiar sute de persoane, multe dintre acestea reclamând organizarea defectuoasă şi birocraţia care ar fi principalele cauze ale acestei situaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...