Deficitul bugetului general coboară la 0,2% din PIB, după primele şapte luni, în timp ce încasările din TVA s-au redus cu 10%

Deficitul bugetului general consolidat a coborât la 1,74 miliarde de lei după primele şapte luni ale acestui an, respectiv 0,2% din produsul intern brut (PIB), o scădere de aproape 55% comparativ cu primele şase luni ale lui 2016, când execuţia bugetară arăta un sold negativ de 3,85 miliarde de lei sau 0,5% din PIB în primul semestru, potrivit datelor publicate joi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), preluate de Agerpres.
Economica.net - joi, 25 aug. 2016, 15:26
Deficitul bugetului general coboară la 0,2% din PIB, după primele şapte luni, în timp ce încasările din TVA s-au redus cu 10%

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 129,6 miliarde de lei, reprezentând 17,1% din PIB, au fost cu 2,4% mai mici în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. S-au înregistrat creşteri la încasările din impozitul pe profit (+10,5%), accize (+7,1%), contribuţii de asigurări sociale (+6,6%), impozitul pe salarii şi venit (+2,8%), precum şi din taxa pe utilizarea bunurilor (+14,7%).

Pe de altă parte, încasările din TVA s-au redus cu 10,1% afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât şi de introducerea unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015, precizează Ministerul Finanţelor.

Încasările din contribuţii de asigurări sociale la bugetul general consolidat au crescut deşi au fost influenţate negativ de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, datorită majorării cotei de contribuţii de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016, precum şi de aplicarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la veniturile nefiscale cu 15%, la impozite şi taxe pe proprietate cu 10,9%, iar la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o creştere de 6,2%.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 131,4 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 4,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,2 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 10,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent fiind determinate în principal de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 şi de majorarea salariului minim brut pe ţară. Majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 au fost de 12% pentru personalul din instituţiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar şi cel din sistemul public de asistenţă socială, de 5% din luna septembrie şi de 15% din luna decembrie pentru personalul din învăţământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învăţământ şi asistenţă socială. Majorarea salariului minim brut pe ţară a fost cu 75 lei începând cu 1 iulie 2015, de la 975 lei la 1050 lei şi cu 200 de lei începând cu 1 mai 2016, de la 1.050 lei la 1.250 lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 0,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creştere mai mare înregistrându-se la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 9,3%.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 7,9%, fiind influenţate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 şi de dublarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 12,8 miliarde de lei, respectiv 1,7% din PIB, cu aproximativ 2,7% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

La începutul acestui an, Comisia Europeană a estimat că în 2016 deficitul bugetar în termeni ESA ar urma să crească până la 3% din PIB, limita prevăzută în Tratatul de la Maastricht. Bugetul de stat este construit pe un deficit de 2,95% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Rusia nu are nevoie să interzică exporturile de motorină, pentru a răspunde la creşterea preţurilor şi posibilele deficienţe în aprovizionarea cu carburant, după ce atacurile cu drone au......
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Constructorul austriac Porr a săpat 855 de metri pe ambele fire ale primului tunel veritabil de autostradă din România, ...
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Gradul de colectare înregistrat prin Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) a înregistrat o creştere exponenţială de ...