Director Banca Mondială: România trebuie să continue reformarea întreprinderilor de stat pentru susţinerea creşterii economice

România trebuie să continue reformarea şi modernizarea marilor întreprinderi de stat pentru susţinerea creşterii economice, în contextul în care sectorul - cel mai mare din Europa după numărul societăţilor - este ineficient din punct de vedere economic, iar unele companii generează pierderi mari, susţine Elisabetta Capannelli, director de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria.
Economica.net - vin, 03 mart. 2017, 20:53
Director Banca Mondială: România trebuie să continue reformarea întreprinderilor de stat pentru susţinerea creşterii economice

‘În condiţiile în care noul Guvern de la Bucureşti începe să-şi pună în aplicare programul şi caută factori de creştere economica puternici, sustenabili şi echitabili, consider că unul dintre primele domenii asupra cărora autorităţile trebuie să se concentreze îl constituie continuarea reformei şi modernizarea marilor întreprinderi de stat din România (IS). Cu aproximativ 1.200 IS-uri în România, dintre care pentru aproximativ 300 Guvernul deţine pachetul majoritar, sectorul IS rămâne amplu – este cel mai mare din Europa din punctul de vedere al numărului societăţilor – dar ineficient din punct de vedere economic, iar unele societăţi generează pierderi mari’, scrie Elisabetta Capannelli pe blog.

Deşi România a sporit cu succes performanţa unora dintre întreprinderile de stat, în special în sectorul energetic, directorul BM afirmă că în sectorul transporturilor mai sunt necesare o viziune şi o ‘foaie de parcurs’ credibile.

‘Prin intermediul îmbunătăţirilor la nivelul guvernanţei corporative, precum şi prin privatizări şi vânzarea pachetelor minoritare, România a sporit cu succes performanţa unora dintre IS-uri, în special în sectorul energetic, cum ar fi cazul unor societăţi ca Transgaz, Hidroelectrica, Transelectrica, Romgaz şi Electrica. Cu toate acestea, rămâne totuşi o agendă a restructurării nefinalizată, în special în sectorul transporturilor, pentru care sunt necesare o viziune şi o ‘foaie de parcurs’ credibile, de natură să îmbunătăţească performanţa. În condiţiile în care trebuie continuate progresiv şi implementate pentru multe IS-uri dezinvestirea, privatizările, emisiunile de acţiuni şi vânzarea de acţiuni, pentru altele Guvernul va dori să-şi păstreze o anumită formă de control. Cu toate acestea, nu există niciun motiv pentru care profitabilitatea scăzută sau performanţa scăzută a acestor societăţi ar trebui tolerate şi nu există nicio scuză pentru aceste IS-uri să continue să sufere de pe urma unor structuri de guvernanţă inadecvate’, mai spune Capannelli.

Directorul de ţară al Băncii Mondiale afirmă că guvernele care s-au succedat în ultimii cinci ani s-au concentrat pe structura de guvernanţă corporativă a societăţilor româneşti aflate în proprietatea statului, fiind înregistrare ‘importante progrese’. .

‘Au fost instituite un cadru legal şi anumite procese de sprijin pentru a facilita recrutarea de personal pentru consiliile IS-urilor şi pentru structurile de conducere ale acestora, care să nu fie alese pe criterii politice, ci pe capacitatea de leadership, precum şi pe criterii tehnice şi cunoştinţe avansate în domeniul administrării afacerilor. Autorităţile române au înregistrat progrese importante în acest sens. O ordonanţă de urgenţă (cunoscută şi ca OUG 109) a fost emisă în 2011 şi, în cele din urmă, a fost transformată în Legea (nr. 111) privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor, în mai 2016. Noua lege oferă o abordare consecventă a procesului de selecţie, promovare şi retribuire a directorilor IS-urilor, introducând stimulentele pentru performanţă’, arată Capannelli.

De asemenea, ea subliniază că, prin respectiva lege, se instituie şi un sistem de performanţă, astfel încât Guvernul să poată stabili dacă se realizează vreun profit şi cât de rapid.

‘Procesul de implementare a noului cadru de guvernanţă corporativă nu trebuie stopat şi nici inversat. Accentul pus pe depolitizarea şi pe profesionalizarea Consiliilor de Administraţie ale IS-urilor aflate în subordinea ministerelor de linie a generat anumite rezultate. În perioada 2014 – 2016, numărul întreprinderilor care şi-au profesionalizat Consiliul de Administraţie a depăşit 25%, iar acest proces a început şi pentru multe alte societăţi. Reforma guvernanţei IS-urilor din România constituie un pas important pentru îmbunătăţirea performanţelor generale ale IS-urilor. Aceste reforme ar trebui să continue în ritmul actual, punându-se în aplicare legislaţia din domeniu şi monitorizându-se rezultatele. Consolidarea capacităţii Ministerului Finanţelor Publice şi a ministerelor de linie care supervizează agenda de reformă a IS-urilor ar trebui să fie prioritizată pe agenda de lucru’, adaugă Capannelli, pe blog.

Potrivit sursei citate, experienţa acumulată la nivel european şi internaţional demonstrează că performanţa întreprinderilor de stat se îmbunătăţeşte vizibil în situaţiile în care se aderă strict la regulile privitoare la guvernanţa corporativă, concentrându-se activitatea pe performanţă ‘mai degrabă decât pe clientelism, precum şi pe concurenţă, ca factori de susţinere a succesului’.

Germania, Franţa, Austria, Suedia sunt doar câteva exemple de ţări ale Uniunii Europene care au reuşit să-şi gestioneze cu succes sectorul IS-urilor, susţine Capannelli.

În plus, ea mai afirmă că accelerarea procesului de convergenţă cu UE necesită o atenţie sporită faţă de agenda reformelor structurale, inclusiv în sectorul întreprinderilor de stat.

‘O performanţă mai bună a IS-urilor din România va spori potenţialul de creştere economică al acestei ţări pe termen lung, va crea locuri de muncă mai bune şi va avea efecte de multiplicare pozitive asupra dezvoltării locale şi regionale, în plus faţă de veniturile mai mari la buget. Similar cu orice alt actor de pe piaţă, care este în competiţie pentru succes, IS-urile din România trebuie să-şi schimbe direcţia de acţiune, concentrându-şi procesul decizional pe responsabilitate şi pe performanţă. Decidenţii politici din România ar trebui să joace un rol definitoriu de leadership atunci când se elaborează viziunea de restructurare şi succesul pe termen lung al IS-urilor, care să includă mecanisme adecvate de monitorizare şi decizii de politici corecte luate în vederea susţinerii activităţilor’, afirmă Capannelli.

Nu în cele din urmă, directorul BM atrage atenţia că publicul trebuie şi el să joace un rol central, solicitând ca resursele publice să fie cheltuite într-o manieră care să permită obţinerea unor rezultate socio-economice mai bune pentru toţi cetăţenii României, ‘mai degrabă decât să fie canalizate pentru abordarea unor datorii pe termen lung ale unor participanţi la piaţă neperformanţi’.

Directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria îşi încheie postarea afirmând: ‘Sunt în aşteptarea implementării continue şi accelerării a acestei agende de creştere, care a fost dezvoltată în ultimii ani de guverne succesive ale României’.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia avertizează Europa că are un răspuns pregătit dacă activele îi vor fi confiscate pentru a sprijini Ucraina
Rusia avertizează Europa că are un răspuns pregătit dacă activele îi vor fi confiscate pentru a sprijini Ucraina
O aliată a preşedintelui Vladimir Putin a avertizat marţi Europa că a întocmit deja legislaţie pentru a răspunde dacă active ruse în valoare de aproape 300 de miliarde de dolari vor fi......
APCE cere eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori
APCE cere eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori
Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE) solicită eliminarea obligativităţii instalării celui ...
Eleco din Marea Britanie a preluat Vertical Digital și Sons of Coding, companii românești de dezvoltare software
Eleco din Marea Britanie a preluat Vertical Digital și Sons of Coding, companii românești de dezvoltare software
Eleco, furnizor specializat de software listat pe piața Alternative Investment Market a London Stock Exchange, preia Vertical ...
Acord de cooperare România – Coreea de Sud. Deschidere de birouri de ataşaţi militari la Bucureşti şi Seul
Acord de cooperare România – Coreea de Sud. Deschidere de birouri de ataşaţi militari la Bucureşti şi Seul
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, şi omologul sud-coreean, Shin Won Sik, au semnat, marţi, un acord-cadru de cooperare ...