Directorul Loteriei Române, Mihai Păduraru, a fost demis după numai zece zile de la numire

Consiliul de Administraţie al companiei de stat Loteria Română, controlată de Ministerul Finanţelor, a hotărât în şedinţa de luni revocarea lui Mihai Păduraru din funcţia de director general, arată un comunicat publicat pe site-ul societăţii, preluat de News.ro.
Economica.net - lun, 21 aug. 2017, 13:39
Directorul Loteriei Române, Mihai Păduraru, a fost demis după numai zece zile de la numire

Mihai Păduraru a fost numit al Loteriei Române pe 10 august, scrie News.ro.

„Începând cu data de 21 august 2017, Dănuţ Sporea va asigura interimatul funcţiei de director general al CN Loteria Română SA până la numirea de către membrii Consiliului de Administraţie a directorului general şi încheierea contractului de mandat”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, Consiliul de Administraţie al Loteriei Române a decis în unanimitate, pe 26 iulie, să-l revoce pe Cezar – Marius Pantea din funcţia de director general, „în temeiul responsabilităţilor şi atribuţiilor legale”şi să îl numească director general interimar pe Dănuţ Sporea, director economic.

Pantea s-a aflat la conducerea companiei Loteria Română patru luni, el înlocuindu-l atunci pe Cătălin Chesa, care era şef al Loteriei doar de la sfârşitul lunii septembrie 2016.

Compania şi-a planificat investiţii de 63,7 milioane lei în acest an, la venituri totale de 925,4 milioane lei, potrivit bugetului Loteriei, aprobat în Guvern în luna mai.

De asemenea, compania estimează pentru acest an un profit net de 61,17 milioane lei şi şi-a bugetat cheltuieli totale de 853,7 milioane lei.

Potrivit unor informaţii transmise de companie, în luna februarie, în urma unei solicitări News.ro, Loteria Română şi-a propus să-şi extindă reţeaua mandatară în acest an cu un număr de 200 noi puncte de vânzare.

În prezent, Loteria Română are peste 1.900 de agenţii loto.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...