DNA a extins urmărirea penală faţă de compania Tel Drum

Procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale faţă de compania Tel Drum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.
Economica.net - mie, 17 ian. 2018, 14:08
DNA a extins urmărirea penală faţă de compania Tel Drum

Iniţial, în noiembrie 2017, compania Tel Drum a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene din judeţul Teleorman.

Procurorii arată că, potrivit dispoziţiilor art. 135 Cod de procedură penală, persoana juridică răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Conform unui comunicat al DNA transmis miercuri, în dosar a fost pus sechestru asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale SC Tel Drum SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589 lei, reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, DNA arată că persoana juridică Tel Drum SA a fost implicată în mod direct în activitatea grupului iniţiat în cursul anului 2001 de Liviu Dragnea, la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, în sensul în care în jurul societăţii ‘au fost construite schemele frauduloase de obţinere a fondurilor publice’.

Procurorii susţin că, în interesul societăţii Tel Drum SA şi în derularea obiectului său de activitate, au fost desfăşurate mai multe acţiuni, care intră în scopul grupului infracţional organizat:

– privatizarea Tel Drum SA şi transferarea acestei persoane juridice din proprietatea CJ Teleorman în sfera de influenţă şi control a lui Liviu Dragnea, prin persoane interpuse;

– înstrăinarea către Tel Drum SA a unui utilaj (staţie de mixture asfaltice) care fusese achiziţionat de către CJ Teleorman;

– acordarea către Tel Drum SA, în perioada 2002 – 2005, a lucrărilor de reabilitare şi întreţinere a structurii rutiere aflate în administrarea CJ Teleorman, fără a exista o procedură concurenţială de atribuire, deşi societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat;

– asigurarea câştigării de către Tel Drum SA a contractelor de lucrări finanţate din fonduri publice, prin influenţa de care se bucurau membrii grupului infracţional organizat, prin furnizare de informaţii confidenţiale privind licitaţiile publice înainte de momentul publicării anunţurilor şi prin inserarea condiţiilor restrictive în caietele de sarcini (utilajul pe care CJ Teleorman l-a înstrăinat către Tel Drum SA era unul dintre criteriile de calificare în cazul lucrărilor de reabilitare a drumurilor judeţene);

– obţinerea, în mod preferenţial şi fraudulos, de finanţări din bugetul naţional, prin intermediul suspectului Liviu Dragnea şi obţinerea în mod nelegal de fonduri din bugetul UE prin furnizarea de documente false şi inexacte, bani care ulterior erau direcţionaţi către Tel Drum SA;

– folosirea Tel Drum SA ca entitate care facilita transferul sumelor de bani către alte societăţi comerciale controlate de suspecţi şi către suspecţi în mod direct.

În legătură cu infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, DNA arată că la proiectul de reabilitare a drumului judeţean DJ 701, societatea Tel Drum a fost desemnată câştigătoare a unei licitaţii publice, în condiţiile în care au fost inserate condiţii restrictive care dezavantajau firmele concurente. Astfel, a fost obţinut un folos necuvenit pentru Tel Drum SA în valoare de 25.600.927 lei, fiind creat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului public (diferenţa dintre preţul ofertat de Tel Drum SA şi preţul cel mai mic ofertat).

‘La proiectul de reabilitare a drumului judeţean DJ 506, printr-o schemă infracţională similară, prin care, în plus, au fost falsificate şi înlocuite date din documentaţia necesară participării la licitaţie şi a fost majorat artificial devizul, societatea Tel Drum SA a fost desemnată câştigătoare a unei licitaţiei publice, în condiţiile în care au fost inserate condiţii restrictive care dezavantajau firmele concurente. Astfel, a fost obţinut un folos necuvenit pentru Tel Drum SA de 5.742.872,19 lei (diferenţa dintre devizul real prevăzut în proiect şi devizul modificat), fiind creat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului public’, indică DNA.

Procurorii mai spun că infracţiunile nu ar fi putut fi comise fără aportul persoanelor care scriptic erau reprezentanţi ai Tel Drum, suspecţii Florea Neda şi Petre Pitiş.

‘Săvârşirea infracţiunilor de complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu ar fi fost imposibilă fără folosirea persoanei juridice Tel Drum SA în calitate de participant la licitaţie; contractul (şi inerent transferul sumelor) nu putea fi încheiat altfel decât prin angajarea Tel Drum SA ca parte contractantă, în derularea obiectului de activitate al acesteia, respectiv construcţia şi reparaţia drumurilor’, precizează DNA.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, în realizarea obiectului său de activitate, pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, folosind patru societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, compania Tel Drum, prin reprezentant Petre Pitiş, în perioada 2010 – 2012, a simulat operaţiuni de achiziţie pe teritoriul naţional (purtătoare de TVA) în valoare totală de 3.228.293 lei, pe care le-a înregistrat în documentele contabile.

În acest mod, Tel Drum s-a sustras de la plata sumei de 774.790 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă operaţiunilor comerciale. În aceeaşi perioadă, sumele aferente operaţiunilor evidenţiate cu societăţile cu comportament de tip fantomă au fost transferate din conturile bancare ale Tel Drum în conturile bancare ale acestor firme, fiind retrase în numerar la scurt timp după transfer şi restituite (fără comisionul pentru intermediere) persoanelor care le-au virat iniţial, explică procurorii.

DNA precizează că reprezentanţii legali ai Tel Drum SA au luat la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, precum şi conţinutul ordonanţei privind dispunerea măsurilor asigurătorii.

Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul ‘Tel Drum’ în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...