Donald Tusk îndeamnă ţările membre să rămână unite în timpul negocierilor pentru Brexit

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a îndemnat sâmbătă ţările europene să rămână parte a unui front comun în timpul negocierilor, precizând că inclusiv britanicii vor avea de câştigat atât timp cât ajung la un acord cu privire la Brexit, relatează AFP.
Economica.net - sâm, 29 apr. 2017, 11:02
Donald Tusk îndeamnă ţările membre să rămână unite în timpul negocierilor pentru Brexit

Noi trebuie să rămâne uniţi sub forma grupului UE27. Doar în acest mod putem să încheiem aceste negocieri, ceea ce înseamnă că unitatea noastră este în interesul Regatului Unit”, a declarat Tusk.

De asemenea, liderul european a precizat că există necesitatea unor garanţii solide pentru cetăţenii şi familiile a căror viaţă va fi afectată pe ambele părţi ale canalului Mânecii după Brexit.

„Asta trebuie să fie prioritatea Uniunii Europene şi Regatului Unit”, a completat preşedintele Consiliului European.

Donald Tusk a făcut referire la soarta incertă a celor trei milioane de cetăţeni europeni care locuiesc în Marea Britanie, precum şi a unui milion de britanici care locuiesc în prezent în ţările UE. Citeşte mai multe pe News.ro. 

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german a făcut un apel pentru finalizarea uniunii bancare în Europa
Cancelarul german a făcut un apel pentru finalizarea uniunii bancare în Europa
Cancelarul german, Olaf Scholz, a spus marţi că băncile din Uniunea Europeană ar trebui să poată să îşi mute liber capitalul în interiorul blocului comunitar, o declaraţie care se adaugă......
Sectorul chimic contribuie cel mai mult la deficitul balanţei comerciale a României, cu 14 miliarde de euro – consilier de stat
Sectorul chimic contribuie cel mai mult la deficitul balanţei comerciale a României, cu 14 miliarde de euro – consilier ...
Sectorul chimic este cel mai mare "contributor" la deficitul balanţei comerciale a României, cu o valoare de 14 miliarde ...
Valahia Expres: A început realizarea studiului geotehnic pentru Drumul Expres București – Târgoviște
Valahia Expres: A început realizarea studiului geotehnic pentru Drumul Expres București – Târgoviște
Au demarat investigațiile geotehnice pentru stabilirea parametrilor de dimensionare a soluțiilor tehnice și a structurilor, ...
Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie
Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat ...