Dragnea despre legea pensiilor militare: Impactul bugetar poate ajunge la sume foarte mari

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că în şedinţa coaliţiei au fost asumate trei principii de modificare a legii pensiilor speciale pentru militari, astfel încât sumele aflate în plată să nu scadă, să nu depăşească salariul şi să fie indexate doar cu indicele de inflaţie, liderul social-democrat arătând că membrii Guvernului au spus că dacă nu se iau aceste măsuri, se poate ajunge la blocarea creşterii punctului de pensie pentru celelalte categorii de pensionari.
Economica.net - lun, 31 iul. 2017, 17:44
Dragnea despre legea pensiilor militare: Impactul bugetar poate ajunge la sume foarte mari

‘Nu le-am cerut (membrilor Guvernului – n.r.) să vină cu un proiect de ordonanţă astăzi pentru că este o decizie a Guvernului. Am discutat doar despre aceste principii. Ne-au prezentat mai multe variante posibile, sunt 3 principii practic (…), şi anume: pensiile aflate în plată nu scad, pensiile care ar avea din calculul actual o valoare mai mare decât salariul să nu poată să depăşească salariul şi să fie indexare doar cu indicele de inflaţie’, a afirmat Dragnea după şedinţa coaliţiei de guvernare.

El a adăugat că miniştrii au explicat mecanismele prin care pensiile speciale ar putea creşte până la 150% faţă de salariu.

‘Ne-au explicat, printre alte mecanisme, un mecanism care este destul de ciudat şi se pare că nu mai este întâlnit în alte ţări. Şi anume: dacă cineva iese la pensie în cadrul acestor categorii de pensionari cu o pensie care poate ajunge la 100 şi ceva la sută faţă de salariu, poate să ajungă şi până la 131%, problema este că în momentul în care un individ a ieşit la pensie cu această pensie specială, cu o valoare x astăzi, peste un an de zile, peste doi ani, pensia i se măreşte dacă s-a mărit salariul celui care i-a ocupat locul pe care l-a ocupat înainte, se poate ajunge la o creştere de, spuneau ei, de până la 150%’, a adăugat Dragnea.

Un grup de lucru urmează să pună în practică aceste principii.

‘Ne-au prezentat şi care este impactul bugetar. Riscul foarte mare este ca, din ce au spus ei, dacă nu se intervine, impactul bugetar – care este astăzi de 6 miliarde lei pentru aceste pensii speciale – poate să ajungă la 10 miliarde, la 12 miliarde, în doi ani de zile poate la 15 miliarde. Este foarte greu de calculat, pentru că sunt foarte multe elemente de luat în calcul şi, vorbind foarte cinstit, în ritmul acesta, în 4 -5 ani de zile, impactul se poate duce la sume foarte mari, blocând şansa statului român să continue creşterea punctului de pensie pentru celelalte milioane de pensionari din lume’, a susţinut Liviu Dragnea.

Liderul PSD a spus că nu au fost discutat cifre.

‘Doamna (Olguţa – n.r.) Vasilescu mi-a spus că nu este un draft pe care s-a lucrat, exact ca la legea salarizării, ci principiile odată asumate, ele trebuie puse în cifre şi în cuvinte’, a menţionat Dragnea.

Întrebat dacă această ordonanţă va fi dată la şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta, Dragnea a spus: ‘Nu noi decidem când se dau ordonanţele de urgenţă’. El a arătat că atunci când Guvernul va da o ordonanţă de urgenţă pentru care nu este abilitat, Parlamentul se va întruni în 5 zile.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunţat miercuri că îşi suspendă îndatoririle publice "timp de câteva zile" pentru a decide dacă mai vrea să rămână în fruntea guvernului, după ce......
Proiectul Interconectării Energetice Grecia-Egipt avansează. Încep licitațiile pentru studii de fezabilitate
Proiectul Interconectării Energetice Grecia-Egipt avansează. Încep licitațiile pentru studii de fezabilitate
Sectorul energetic european se află în fața unei dezvoltări majore odată cu anunțul deschiderii licitațiilor pentru ...
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European, reunit la Strasbourg în ultima sesiune plenară din legislatura 2019-2024, a adoptat miercuri un pachet ...
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a avertizat joi că facilităţile nucleare ale NATO, dacă vor fi instalate ...