Dragnea: Referendumul privind familia trebuie făcut

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, că referendumul privind familia trebuie făcut, dar, pe de altă parte, trebuie găsită o soluţie corectă şi pentru acea categorie de oameni care au 'alt tip de orientare sexuală'.
Economica.net - mie, 08 mart. 2017, 04:53
Dragnea: Referendumul privind familia trebuie făcut

‘Eu sunt convins că trebuie făcut (referendumul privind familia – n.r.) şi am cerut colegilor mei să rezolve şi această problemă, pentru că avem un vid legislativ în ceea ce înseamnă procedura care trebuie urmată. În foarte scurt timp o rezolvăm. Subiectul este foarte sensibil, dar este şi foarte profund. Dincolo de orice altceva, dacă vorbim de democraţie participativă, dacă vorbim de modul cum te raportezi la ceea ce vor oamenii, sunt 3 milioane de semnături, nu poţi să negi lucrul ăsta, nu poţi să nu iei în seamă 3 milioane de români care au spus ceva. Şi atunci cine poate decide dacă ceea ce au spus ei trebuie transpus în Constituţie sau nu? Doar întreaga societate prin referendum’, a spus Dragnea, la Antena 3.

El a adăugat că acum Parlamentul nu poate genera un referendum, iar aici poate ar trebui ca legislaţia să fie schimbată.

‘În România poate genera referendum un primar, consiliul local, preşedintele României, dar Parlamentul, care este forum suprem legislativ, nu poate genera un referendum, ceea ce mi se pare incorect. Cred că această posibilitate ar trebui să fie pusă şi la Parlament. Vedem dacă se poate constituţional sau nu, dar acel referendum trebuie făcut, aş fi vrut să se poată face, aşa cum ne dorisem, în luna aprilie. Nu ştiu dacă mai este posibil. În acelaşi timp, şi spun ceva care poate supăra pe unii, trebuie să fim realişti. Există în România, cum există oriunde în lume, o categorie de oameni care au alt tip de orientare sexuală, nu poţi să întorci capul şi să spui că nu există, că sunt mulţi, că sunt puţini, şi acolo trebuie generată o discuţie, să vedem care poate să fie soluţia corectă care să lase şi această dorinţă firească şi iniţiativă firească să fie dusă la capăt, dar să se găsească o soluţie şi pentru acea categorie. Nu e foarte simplu. Doar dacă ducem acel referendum la capăt şi el va fi validat, nu rezolvăm problema în ansamblu’, a mai afirmat Dragnea.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de......
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Dacia Duster, SUV-ul asamblat exclusiv în România pentru piața europeană, a ajuns la a treia generație și, de-a lungul ...
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov, la șase ani de când a lansat serviciul în România.
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est ...