E oficial: inaugurarea Metroului de Drumul Taberei, amânată pentru 2019. Care e motivul

Inaugurarea liniei de metrou din Drumul Taberei este preconizată a avea loc în trimestrul I al anului viitor, au spus pentru ECONOMICA.NET oficialii Metrorex. Şi acest termen depinde însă de semnarea contractului de siguranţă şi automatizare a traficului, care este acum în instanţă.
Economica.net - lun, 05 feb. 2018, 22:05
E oficial: inaugurarea Metroului de Drumul Taberei, amânată pentru 2019. Care e motivul

Sursa foto: Asociaţia Pro Infrastructură

Termenul de finalizare a lucrărilor strict necesare punerii în funcţiune cu călători a liniei de metrou din Drumul Taberei este trimestrul IV 2018, astfel încât la acest termen să fie demarate probele tehnologice, spune Ion Constantinescu, directorul general al Metrorex.

El precizează că punerea în funcţiune cu călători a acestui tronson din Magistrala 5 este preconizată a avea loc în trimestrul I 2019, în funcţie de rezultatul probelor tehnologice, depinzând bineînțeles de semnarea contractului de siguranţă şi automatizare.

Potrivit şefului Metrorex, durata de execuţie a contractului de siguranţă şi automatizare este de nouă luni de la semnare. În cadrul licitaţiei pentru atribuirea contractului, la acest moment este în desfăşurare procesul de evaluare a propunerii financiare a firmei Alstom.

De asemenea, la Tribunalul Bucureşti a fost înregistrată contestaţia Siemens, a cărei ofertă a fost descalificată încă din faza de evaluare tehnică.

Întrebaţi care ar fi efectele acestei contestaţii, reprezentanţii Metrorex au spus că „întârzierile sunt dificil de estimat, întrucât procesul se află pe rol la Tribunalul Bucureşti”.

„Metrorex şi-a propus ca lucrările să înceapă în primul semestrul al anului 2018, însă respectarea termenului depinde şi de cursul pe care îl va avea procedura aflată în derulare şi de rapiditatea cu care vor fi soluţionte contestaţiile„, explică directorul general al Metrorex.

ECONOMICA.NET a relatat la începutul săptămânii că inaugurarea Metroului de Drumul Taberei, cel mai aşteptat eveniment de către locuitorii unuia dintre cele mai aglomerate cartiere bucureştene, ar putea fi amânată pe fondul bătăliei dintre doi giganţi internaţionali. Descalificată în faza de evaluare tehnică, Siemens a depus contestaţie pentru a reintra în cursa împotriva Alstom pentru automatizarea taficului pe cea mai nouă linie de metrou din Capitală.

Magistrala 5, tronosul 1 (Eroilor – Drumul Taberei), va avea aproape 7 km lungime, 10 stații şi depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor).

Peste 64.000 de bucureşteni ar urma să beneficieze de noua secţiune, care vor călători între cele două puncte ale oraşului în mai puţin de un sfert de oră.

Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor – Drumul Taberei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon. Construcţia Secţiunii 1 a Magistralei 5 a fost demarată în 2011 şi încă nu este finalizată.

Te-ar mai putea interesa și
PPC Energie a lansat Bright Friday! Oferte la electricitate și gaze, reduceri de până la 2.016 lei la electrocasnice
PPC Energie a lansat Bright Friday! Oferte la electricitate și gaze, reduceri de până la 2.016 lei la electrocasnice
La PPC Energie este în plină desfășurarea campania Bright Friday, prin care furnizorul de energie le propune clienților casnici noi prețuri promoționale la energie electrică și gaze......
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de ...
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Delta Dunării se joacă în câteva luni pe an, iar turiștii stau puțin. Unii operatori care țin porțile ...
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă. Plățile ...