E.ON negociază vânzarea diviziei Uniper către grupul finlandez Fortum

Grupul german de utilităţi E.ON, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat miercuri că este în "negocieri avansate" cu grupul finlandez Fortum Oyi pentru a-i vinde acţiunile pe care le mai deţine la Uniper, fosta sa divizie de producţie de energie pe bază de combustibili fosili, informează Reuters.
Economica.net - mie, 20 sept. 2017, 13:07
E.ON negociază vânzarea diviziei Uniper către grupul finlandez Fortum

Într-un comunicat de presă, E.ON a precizat că Fortum va face o ofertă de 22 de euro pe acţiune pentru toţi acţionarii Uniper, ceea ce ar evalua participaţia de 46,65% din acţiunile Uniper deţinute de E.ON la 3,8 miliarde de euro. Oferta Fortum reprezintă o primă de 4,5% faţă de preţul înregistrat marţi seară de acţiunile Uniper.

Cele două părţi sunt în „negocieri avansate” cu privire la un posibil acord care ar putea fi încheiat în prima parte a anului 2018, a precizat E.ON. Dacă Fortum va ajunge la un acord cu E.ON, compania finlandeză va trebui să facă o ofertă pentru întreaga companie Uniper, în conformitate cu legislaţia germană în domeniul preluărilor de companii.

E.ON, una din cele patru mari companii germane de utilităţi, a decis să se separe de centralele sale pe bază de cărbune şi gaze naturale prin crearea diviziei Uniper în 2016, pe care ulterior a listat-o la Bursa de la Frankfurt. Uniper, cu sediul în Dusseldorf, a preluat centralele pe bază de combustibili fosili, activităţile de tranzacţionare a materiilor prime şi un sfert dintre angajaţii E.ON. În schimb, grupul E.ON se va concentra pe energiile regenerabile, reţelele de distribuţie şi serviciile personalizate de îmbunătăţire a eficienţei energetice, pentru a putea răspunde la modificările de pe pieţele energetice, progreselor tehnologice şi cererilor venite din partea consumatorilor.

Compania E.ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate din România, şi-a început activitatea la data de 1 ianuarie, operează o reţea de distribuţie de gaze naturale de peste 20.000 de kilometri şi o reţea de distribuţie de electricitate mai mare de 80.000 de kilometri, deservind în total circa trei milioane de clienţi.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...