Economia creşte de ţi se rupe inima

Am citit recent un articol în care se spunea citez: „un deces din trei ar fi putut fi evitat, în conformitate cu ştiinţa şi tehnologia medicală disponibile în acest moment dacă acestea ar fi existat în toate ţările UE şi s-ar fi intervenit în timp util”.
Ionuţ Bălan - lun, 02 iul. 2018, 09:26

Și textul continuă cu date statistice implacabile: 180,5 mii decese au fost provocate de atacurile de cord ( 32% din total la categoria de vârstă sub 75 de ani), urmate de atacurile cerebrale ( 89,6 mii decese sau 16%), cancerele colorectale (66,8 mii decese sau 12%), cancerele de sân (49,9 mii decese sau 9%), boli hipertensive (30,4 mii sau 5%) şi pneumonii (26 de mii sau 5%).

Important este însă că economia României creşte, cu un ritm dublu față de media UE. Ba chiar PIB-ul nostru are premise de majorare explozivă dacă ne luăm după ziarele de specialitate: Românii au cheltuit din ce în ce mai mult pe medicamente, în acest an ei și-a putea majora consumul cu o zecime. Iar un lucru la fel de îmbucurător e acela că deși importurile se majorează semnificativ, brandurile românești se impun din ce în ce mai hotărât pe piața autohtonă. Adică, după cum conduce Dacia în topul înmatriculărilor de maşini noi, la fel se întâmplă cu Algocalminul în clasamentul celor mai vândute medicamente după volum.

Singura problemă ar fi aceea că pe creşterea economică obţinută în acest fel nu se poate pune şi eticheta de “sănătoasă”, fiindcă în clasamentul celor mai mari vânzări după valoare se găsesc medicamente pentru afecţiuni respiratorii, cancer şi hepatită.

Ceea ce nu se poate nega însă este că economia românească recuperează. Medicamentele fără prescripţie se plasează pe poziții de top în lume după rata de creştere. Segmentul medicamentelor pentru afecţiuni cardiovasculare devine cel mai competitiv dintre toate. Și se relansează piaţa antidepresivelor. Se pregătește cea a disfuncțiilor erectile.

Consumul de medicamente pe cap de locuitor s-a dublat-triplat într-un deceniu, ceea ce înseamnă că decalajul faţă de Europa s-a micşorat semnificativ. Românii contribuie mai ales cu inima la relansarea economiei, dar încep să se producă mutaţii importante în structura producţiei şi vânzărilor. Dacă ne uităm pe străzile Bucureştiului, dar şi ale altor oraşe mari, observăm că locul multitudinii de farmacii e luat încet-încet de companiile de pompe funebre.

Bineînţeles că şi ele recurg la o publicitate agresivă. De pildă, cel care achiziţionează un voucher beneficiază de o reducere de 25%, putând fi înmormântat precum vedetele – Ion Dolănescu, Cătălin Hâldan, Gheorghe Dinică, Corneliu Coposu, Lia Manoliu, Dem Rădulescu, Nicolae Dobrin, Ion Raţiu, Victor Surdu, Corneliu Vadim Tudor – numai cu talonul de pensie. E fix modelul cu voucherul de cumpărături de la hipermarket, care direcţionează consumul. Ce nu ştiu eu totuşi este dacă la trei sicrie al patrulea e gratuit. Până a fi preluat şi acest reper de marketing, e bine să ai un slogan puternic: Vrei nu vrei, tot la noi ajungi!

Dar cel mai important e că economia creşte, în special PIB/locuitor, alimentat de sporul natural negativ de 9.000 de persoane lunar (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii – după cum notează Institutul Naţional de Statistică). Când alături de creştere economică, inflaţia armonizată are șanse să fie adusă în parametri acceptabili se poate vorbi de stabilitate. Iar modelul românesc, menit să servească la implementarea macrostabilităţii, pare inspirat dintr-un postulat al lui John Maynard Keynes, parafrazat de Ion Iliescu la o conferinţă susținută în 2002: “Organismul cel mai stabilizat, pentru totdeauna, forever, este organismul mort”.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul Armeniei: Zonele disputate trebuie returnate Azerbaidjanului, altfel va urma un război – TASS
Premierul Armeniei: Zonele disputate trebuie returnate Azerbaidjanului, altfel va urma un război – TASS
Premierul armean Nikol Paşinian a avertizat că Armenia s-ar putea confrunta cu un război cu Azerbaidjanul dacă nu va ajunge la un compromis cu Baku în ceea ce priveşte returnarea unor teritorii......
Unilever renunţă la afacerile cu îngheţată şi desfiinţează 7.500 de posturi la nivel mondial
Unilever renunţă la afacerile cu îngheţată şi desfiinţează 7.500 de posturi la nivel mondial
Gigantul din domeniul bunurilor de larg consum Unilever a anunţat marţi că intenţionează să transforme operaţiunile ...
Turiştii nerezidenţi cazaţi în România au cheltuit, în medie, 2.675 lei/persoană, în 2023 – date INS
Turiştii nerezidenţi cazaţi în România au cheltuit, în medie, 2.675 lei/persoană, în 2023 – date INS
Turiştii nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective din România au cheltuit, anul trecut, în ...
Japonia a renunţat la politica dobânzilor negative
Japonia a renunţat la politica dobânzilor negative
Banca Japoniei (BoJ) a majorat marţi dobânda de referinţă, punând punct unei perioade de opt ani în care a practicat ...