ELCEN: profit operaţional brut aproape dublu în prima jumătate a anului

Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a obţinut, în primele şase luni ale anului, un profit brut operaţional din activitatea de producere a energiei electrice şi termice de 165 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - mie, 19 iul. 2017, 08:11
ELCEN: profit operaţional brut aproape dublu în prima jumătate a anului

În prima jumătate a anului trecut, indicatorul a avut o valoare de 90 de milioane de lei.

‘Activităţile de mentenanţă (întreţinere şi reparaţii) pentru anul 2017 au fost demarate şi li s-a asigurat finanţarea astfel încât instalaţiile vor fi pregătite pentru a funcţiona optim în condiţii de maximă siguranţă în iarna 2017-2018’, mai spun reprezentanţii ELCEN.

Aceştia dau asigurări că nu va fi afectată alimentarea cu căldură a bucureştenilor la iarnă.

‘Totodată, menţionăm că Electrocentrale Bucureşti S.A. a obţinut o hotărâre definitiva favorabilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a constatat calitatea de ‘consumator captiv’ a ELCEN în relaţia cu furnizorul sau de gaze naturale SNGN Romgaz S.A. Mediaş. În acest context sunt create condiţiile ca Electrocentrale Bucureşti să asigure furnizarea energiei termice către RADET Bucureşti în parametrii calitativi solicitaţi de aceasta din urmă, în beneficiul populaţiei Municipiului Bucureşti, în perioada sezonului rece 2017 – 2018′, se mai arată în comunicat.

ELCEN se află în insolvenţă din 6 octombrie 2016.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...