Enel se extinde în dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru autovehiculele electrice

Enel SpA, cea mai mare companie de utilităţi din Italia, discută cu o serie de producători auto, inclusiv Fiat Chrysler Automobiles (FCA), în încercarea de a beneficia de pe urma boom-ului autovehiculelor electrice prin intermediul tehnologiilor sale de reîncărcare, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 30 ian. 2018, 16:43
Enel se extinde în dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru autovehiculele electrice

Enel, care dezvoltă în Italia o reţea de reîncărcare pentru autovehicule electrice, a semnat deja acorduri cu Nissan şi Audi pentru a utiliza tehnologia şi serviciile sale la unele dintre modelele lor.

‘Acum analizăm diverse opţiuni cu alţi producători auto’, a declarat pentru Reuters şeful diviziei e-Mobilitate a Enel, Alberto Piglia.

Acesta a adăugat: ‘Am discutat cu şeful departamentului de inovaţie de la Fiat şi dacă lucrurile progresează vom discuta şi mai mult’.

Companiile europene de utilităţi concurează pe segmentul reţelelor de reîncărcare pentru vehicule electrice, care se dezvoltă rapid, pe fondul renunţării la motoarele convenţionale.

Enel şi firma de consultanţă Ambrosetti estimează că vehiculele electrice vor reprezenta peste 50% din vânzările la nivel global până în 2040.

Noua strategie energetică a Guvernului italian, prezentată în noiembrie, prevede reducerea emisiilor poluante, dar lasă la latitudinea pieţei să stabilească ce tehnologie va fi folosită.

‘Trebuie să dăm cumpărătorilor de maşini şansa de a avea infrastructura de reîncărcare instalată în locuinţele şi în garajele lor atunci când cumpără vehiculul’, a explicat Piglia, adăugând că ‘Italia este la început, dar ne uităm cu atenţie şi la pieţele din Spania şi din America Latină’.

Compania va aloca în Italia până la 300 de milioane de euro pentru a instala până la 14.000 de instalaţii de reîncărcare pentru autovehiculele electrice până în 2022.

Enel se aşteaptă că Italia va avea peste 115.000 vehicule electrice până în 2020, de la aproximativ 9.000 în prezent.

În România, Enel deţine 64,4% la Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% la Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România. Aceste companii gestionează o reţea de 91.000 de kilometri, ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de circa 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 de tone echivalent petrol (tep), cu 18,2% mai mare (+31.900) faţă de cea din perioada......
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 decembrie 2023, de 923.578 de persoane, dintre care 98,28% (907.715 ...
Tesla a deschis primul pop-up store din România la Timișoara
Tesla a deschis primul pop-up store din România la Timișoara
La doar un an după ce a deschis primul său show-room din România, la București, Tesla a inaugurat la Timișoara primul ...
Valoarea de piață a gigantului energetic ExxonMobil a depășit-o pe cea a Tesla, ca urmare a încetinirii vânzărilor de mașini electrice
Valoarea de piață a gigantului energetic ExxonMobil a depășit-o pe cea a Tesla, ca urmare a încetinirii vânzărilor ...
Pentru prima dată în mai mult de un an, valoarea de piaţă a grupului petrolier american ExxonMobil Corp. a depăşit-o ...