Estimările managerilor pentru următoarele trei luni: În ce domenii se vor înregistra creşteri

Managerii din industriile prelucrătoare, construcţiilor, comerţului cu amănuntul şi serviciilor preconizează o creştere moderată a activităţii în următoarele trei luni, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 29 aug. 2016, 07:02
Estimările managerilor pentru următoarele trei luni: În ce domenii se vor înregistra creşteri

‘În cadrul anchetei de conjunctură din luna august 2016, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +8%). Pentru activitatea de fabricare a altor produse din minerale nemetalice se va înregistra tendinţă de creştere mai semnificativă (sold conjunctural +36%), în timp ce pentru fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tendinţa va fi de scădere moderată (sold conjunctural -10%). Pentru preţurile produselor industriale se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +0%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +2% pe total industrie prelucrătoare’, se arată în document.

Potrivit estimărilor din luna august, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +10%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează relativă stabilitate a acestora (sold conjunctural +1%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +27%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere (sold conjunctural +25%).

Potrivit INS, angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +15%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează relativă stabilitate a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +2%).

‘Conform estimărilor din luna august 2016, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +11%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +1%)’, se mai spune în document.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
România are un preţ la energie electrică cel mai mic din regiune, fiind un efect al investiţiilor în "energie verde, în regenerabile", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja....
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Prăbuşirea podului Francis Scott Key din Baltimore are efecte diferite asupra producătorilor de automobile din Germania, ...
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv în sarcina autorităţilor
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv ...
Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, ...
Grecia: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008
Grecia: Băncile se pregătesc să plătească acţionarilor dividende pentru prima dată din 2008
Banca Centrală Europeană va permite băncilor elene să-şi recompenseze acţionarii pentru prima dată din 2008, după ...