Europa este o promisiune trădată, potrivit lui Martin Shulz

Europa este o promisiune care nu a fost ţinută faţă de generaţiile constrânse la sacrificii pentru 'salvarea băncilor', a deplâns joi preşedintele Parlamentului European Martin Schulz, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 05 mai 2016, 20:08
Europa este o promisiune trădată, potrivit lui Martin Shulz

‘Europa este o promisiune, dar o promisiune care nu a fost ţinută’, a declarat Schulz în timpul unei dezbateri privind viitorul Europei, organizată la Roma în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, preşedintelui Consiliului European Donald Tusk şi premierului italian Matteo Renzi.

Europa ‘a fost o promisiune făcută în fiecare zi pentru mai multe locuri de muncă, servicii, creştere’ economică şi generaţii de europeni au consimţit să facă sacrificii în aşteptarea acestei promisiuni, cel puţin pentru copiii lor, a explicat Shulz.

Cu toate acestea, a adăugat el, liderii europeni continuă să ceară sacrificii, mai puţine servicii, mai multe impozite, ‘şi pentru ce, pentru a salva băncile’, a remarcat el.

Există ‘un sentiment de nedreptate, nu aceasta este Europa pe care au vrut să o vadă’, a adăugat el, răspunzând la o întrebare cu privire la creşterea populismului în Uniunea Europeană.

A considera Europa un proiect de Uniune cu un singur stat, o singură naţiune, nu numai că este ‘complet nerealist’, dar de asemenea devastator pentru viitorul ei, a declarat la rândul său Tusk.

‘Visul unui singur stat european, al unei singure naţiuni europene este o iluzie. Noi trebuie să acceptăm să trăim într-o Europă cu monede diferite, cu diferite forţe politice, iar cel mai rău este de a pretinde că nu cunoaştem’, a adăugat el.

Fiecare reuniune ministerială europeană de la Bruxelles dă naştere unor interpretări diferite, ‘ca şi cum am avea 28 de reuniuni diferite’, a deplâns la rândul său Juncker.

Liderii europeni nu vin la Bruxelles cu ideea de apăra Europa. ‘Ei vin acum la Bruxelles şi dau o conferinţă de presă pentru a spune: am apărat interesele noastre naţionale’, a adăugat Shulz, regretând generaţiile anterioare de lideri mai ‘europeni’.

Te-ar mai putea interesa și
Deși în scădere față de anul trecut, prețurile ouălor continuă să fie ridicate pentru buzunarele românilor
Deși în scădere față de anul trecut, prețurile ouălor continuă să fie ridicate pentru buzunarele românilor
Perioada Sărbătorii de Paște este unul dintre cele două evenimente importante din perspectivă religioasă ce pot reprezenta și catalizatori pentru economie. Tradițiile legate de sărbători......
Jumătate dintre români preferă în casă temperaturi între 22 și 24 de grade și chiar peste – studiu E.On
Jumătate dintre români preferă în casă temperaturi între 22 și 24 de grade și chiar peste – studiu E.On
Interesul românilor pentru reducerea consumului de energie a crescut semnificativ în ultima perioadă, circa 80% dintre ...
Raiffeisen se aşteaptă ca solicitările BCE să accelereze reducerea afacerii din Rusia
Raiffeisen se aşteaptă ca solicitările BCE să accelereze reducerea afacerii din Rusia
Raiffeisen Bank International (RBI), cea mai mare bancă occidentală prezentă pe piaţa rusă, se aşteaptă ca Banca Centrală ...
Startup-ul Swisspod Technologies, care dezvoltă o tehnologie pentru transport terestru de foarte mare viteză, de 1.200 km/h, lansează o rundă de finanţare de 200.000 de euro pe SeedBlink
Startup-ul Swisspod Technologies, care dezvoltă o tehnologie pentru transport terestru de foarte mare viteză, de 1.200 ...
Swisspod Technologies, un startup fondat de doi câștigători ai competiției SpaceX Hyperloop Competition — românul ...