Executivul comunitar va demara miercuri procedura de deficit excesiv împotriva Italiei – surse

Comisia Europeană va începe săptămâna viitoare să sancţioneze Italia pentru proiectul său de buget pe 2019, după ce autorităţile de la Roma au sfidat obiecţiile formulate de Executivul comunitar la planurile Italiei de a împrumuta şi a cheltui mai mult anul viitor, au declarat vineri pentru Reuters mai mulţi oficiali europeni.
Economica.net - vin, 16 nov. 2018, 14:06
Executivul comunitar va demara miercuri procedura de deficit excesiv împotriva Italiei - surse

Luna trecută, Comisia Europeană a adoptat o decizie fără precedent de a respinge proiectul de buget al Italiei, subliniind că acesta nu permite reducerea deficitului şi a datoriei publice, a doua cea mai mare din zona euro raportat la PIB. Până la data de 13 noiembrie, autorităţile de la Roma trebuiau să prezinte Bruxelles-ului o nouă versiune revizuită a proiectului de buget pentru 2019.

Miercuri însă, autorităţile italiene au retrimis Comisiei Europene proiectul de buget pe 2019, cu ţintele privind creşterea economică şi deficitul bugetar neschimbate faţă de varianta respinsă de Executivul comunitar, dar au evocat „circumstanţe excepţionale” pentru a solicita mai multă flexibilitate bugetară.

În aceste condiţii, în data de 21 noiembrie Comisia Europeană va face primul pas din procedura de deficit excesiv, concentrându-se pe eşecul Italiei de a-şi reduce datoria. „Comisia va lansa miercuri raportul său prin care demarează procedura de deficit excesiv”, a declarat pentru Reuters un oficial european de rang înalt.

Anterior, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a declarat şi el că proiectul de buget al Italiei pe 2019 deviază „semnificativ” de la angajamente, avertizând că Executivul comunitar ar putea lansa procedura de deficit excesiv împotriva Romei.

Principala îngrijorare a Bruxellesului este programul anti-austeritate demarat de noua coaliţie populistă formată din Liga (extremă dreapta) şi Mişcarea 5 stele (M5S, antisistem). Aceasta mizează pe un deficit bugetar de 2,4% din PIB în 2019, faţă de 0,8% din PIB cât preconiza precedentul Guvern. Prin acest derapaj bugetar, coaliţia la putere vrea să îşi pună în practică promisiunile electorale (ieşire la pensie mai uşoară, un venit suplimentar pentru persoanele defavorizate) şi să dea un impuls creşterii economice printr-o cerere solidă şi mai multe investiţii.

Italia se confruntă cu o datorie publică de 2.300 miliarde euro, echivalentul a 131% din Produsul Intern Brut. În plus, prognozele de creştere ale Guvernului Italiei sunt considerate mult prea optimiste (1,5% în 2019 faţă de 1% cât estimează majoritatea observatorilor, printre care şi Fondul Monetar Internaţional), ceea ce ar putea agrava şi mai mult deficitul.

Prin refuzul de a-şi modifica proiectul de buget, Guvernul italian se expune riscului demarării unei proceduri de deficit excesiv, susceptibilă să conducă la aplicarea de sancţiuni financiare echivalente cu 0,2% din PIB, adică aproximativ 3,4 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...