Facebook: Parlamentul European îi cere lui Mark Zuckerberg să vină personal pentru a da explicaţii

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a cerut miercuri ca directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, să vină personal în faţa eurodeputaţilor pentru a da explicaţii în legătură cu utilizarea datelor a milioane de utilizatori ai reţelei sociale, relatează AFP.
Economica.net - mie, 18 apr. 2018, 16:47
Facebook: Parlamentul European îi cere lui Mark Zuckerberg să vină personal pentru a da explicaţii

‘Toate grupurile politice insistă asupra necesităţii absolute a prezenţei dumneavoastră, aşa cum a fost cazul în faţa Congresului Statelor Unite’, a scris Antonio Tajani într-o scrisoare adresată lui Mark Zuckerberg.

Încă din 20 martie şi după izbucnirea scandalului ‘Cambridge Analytica’, firma de consultanţă acuzată de utilizarea abuzivă a datelor obţinute de la milioane de utilizatorilor ai Facebook, Tajani l-a invitat pe Zuckerberg să vină să se exprime cât mai curând posibil în faţa reprezentanţilor celor peste 500 de milioane de cetăţeni ai UE.

Însă Mark Zuckerberg, care a depus mărturie timp de zece ore în Congresul SUA săptămâna trecută, a propus ca vicepreşedintele pentru afaceri publice al grupului californian, Joel Kaplan, să se prezinte în faţa deputaţilor europeni.

‘Suntem convinşi că milioane de europeni afectaţi de scandalul Cambridge Analytica merită o explicaţie completă şi detaliată de la principalul responsabil al Facebook, la fel ca şi în cazul cetăţenilor americani’, a spus Antonio Tajani în scrisoare.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Andrus Ansip, s-a întâlnit marţi cu Zuckerberg în California şi i-a spus că ‘invitaţia Parlamentului European este o modalitate de restabilire a încrederii’ faţă de autorităţile europene, a declarat miercuri comisarul european pentru justiţie şi protecţia consumatorilor, Vera Jourova, în faţa eurodeputaţilor reuniţi la Strasbourg.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...