Fără precedent: SIF Moldova consultă piaţa privind propria politică de investiţii

Conducerea Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Moldova lansează un sondaj prin care solicită investitorii să-şi spună părerea privind politica sa de investiţii şi activitatea de administrare a  SIF Moldova (SIF2) în general. Acţionarii vor decide în AGA din 4/5 aprile care vor fi administratorii SIF2 în următorii 4 ani, iar luptele de culise au fost printre cele mai  dure de pe piaţă.
Adrian N. Ionescu - lun, 01 apr. 2013, 11:00
Fără precedent: SIF Moldova consultă piaţa privind propria politică de investiţii

Întrebările chestionarului vizează eficacitatea modului de organizare a SIF Moldova (SIF2), diminuarea proporţiei de acţiuni necotate la bursă şi, respectiv  nivelul optim de active cu grad mare de lichiditate, dar şi  modul în care trebuie construit portofoliul SIF Moldova (SIF2), ca şi modul de alocare a resurselor de investiţii.

Conţinutul întrebărilor este foarte elaborat  şi invocă aplicarea principiilor de guvernanţă corporatistă, cu ajutorul cărora acţiunile SIF Moldova au devenit printre cele mai căutate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

SIF Moldova (SIF2) este una dintre puţinele companii din România care a anunţat că aplică metode de scoring de autoevaluare a performanţei manageriale.

Pe de altă parte, atunci când vor alege, peste câteva zile, noi administratori ai SIF2, acţionarii oricum vor răspunde prin vot la întrebări de tipul:

„Consideraţi că  SIF Moldova (SIF2) are o abordare echilibrată în ce priveşte managementul lichidităţilor, în condiţiile în care se propune realizarea unei structuri optime a plasamentelor monetare (…) care să asigure atât fructificarea oportunităţilor investiţionale şi plata constantă a dividendelor, cât şi resursele necesare activităţii societăţii de investiţii?”

Răspunsurile la chestionar vor fi posibile începând chiar cu 4 aprilie, prima zi de convocare a adunării generale a acţionarilor, care urmează să stabilească numele viitorilor administrator ai SIF Moldova (SIF2).

Sondajul va  dura până la 20 mai.

Prin urmare rezultatele sondajului vor fi utile noului consiliu de administraţie, pentru care se luptă trei tabere: echipa din jurul preşedintelui actual al Societăţii de Investiţii Financiare Moldova (SIF2), Costel Ceocea, tabăra Băncii Transilvania şi cea a omului de afaceri Mihai Rotaru.
Astfel că publicarea, astăzi, a chestionarului este şi o ultimă acţiune de campanie electorală în perspecticva alegerii de către acţionari a administratorilor, în AGA din 4 /5 aprilie.

Detalii în:

Culisele luptei dure pentru şefia SIF Moldova: Hrebenciuc şi jocurile din spatele său

Te-ar mai putea interesa și
Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului – presă
Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului – presă
 Atacul aerian pe care Israel l-a lansat vineri împotriva Iranului a avut scopul de a demonstra Teheranului că israelienii au capacitatea de a ajunge în centrul ţării persane cu armele lor, a......
SUA blochează aderarea palestiniană deplină la ONU
SUA blochează aderarea palestiniană deplină la ONU
Statele Unite au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, ...
Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver
Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai ...
Donald Trump cere Europei să ”se mişte” în cazul Ucrainei
Donald Trump cere Europei să ”se mişte” în cazul Ucrainei
Fostul preşedinte american Donald Trump, candidat la Casa Albă, a cerut joi Europei să se "mişte" şi să elibereze mai ...