Federaţia Patronală Petrol şi Gaze: Preţul de referinţă al gazelor în funcţie de bursa de la Viena nu refectă realităţile din România

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) dezaprobă decizia Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) de stabilire a preţului de referinţă la gaze naturale în funcţie de preţurile de tranzacţionare de pe hub-ul CEGH din Viena, care nu reflectă realităţile pieţei din România, potrivit unui comunicat al patronatului, remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 13 feb. 2018, 13:30
Federaţia Patronală Petrol şi Gaze: Preţul de referinţă al gazelor în funcţie de bursa de la Viena nu refectă realităţile din România

‘În condiţiile în care România nu exportă gaze naturale şi nicio moleculă nu ajunge în hub-ul din Baumgarten, determinarea preţului de referinţă pe baza indicelui CEGH nu reflectă corect valoarea gazelor naturale extrase în România şi în consecinţă contravine Legii Petrolului nr. 238/2004, care prevede la art. 49 alin. (2) că ‘redevenţa petrolieră se stabileşte ca o cotă procentuală din valoarea producţiei brute extrase’. Teoria economică şi standardele profesionale aplicabile în România şi pe plan internaţional impun determinarea valorii de piaţă pe baza tranzacţiilor de vânzare-cumpărare referitoare la bunurile respective’, se arată în comunicat.

Astfel, valoarea gazelor naturale din România este cea obţinută prin tranzacţiile realizate de către producători, nu un preţ stabilit artificial.

‘România devine astfel un caz izolat pe plan mondial, în care preţul de referinţă al gazelor naturale este calculat pe baza tranzacţiilor realizate în altă ţară în care nu există livrări de gaze naturale extrase în România. Nici măcar în ţări europene unde există hub-uri importante de tranzacţionare a gazelor naturale (ex. Marea Britanie, Olanda) nu sunt folosiţi indicii de preţuri de hub pentru calculul redevenţelor /impozitelor specifice, ci sunt luate în considerare preţurile efectiv realizate de producătorii de gaze naturale. La fel se întâmplă şi în ţările producătoare fără hub-uri (ex. Norvegia, Danemarca). Alternativ în alte ţări europene (ex. Germania, Austria) se calculează un preţ de referinţă pe baza tranzacţiilor efective realizate în ţările respective’, explică reprezentanţii FPPG.

În plus, folosirea ca reper a preţului Pieţei pentru Ziua Următoare (‘PZU’) nu este relevantă la contractele încheiate pe
termen lung care se supun altor termeni şi altui mecanism de formare a preţului.

Formula actuală foloseşte indicele CEGH fără deducerea costurilor de transport. Chiar dacă în viitor vor exista livrări de gaze naturale extrase în România la hub-ul Baumgarten, valoarea de valorificare a gazelor naturale realizată de producători va fi preţul CEGH minus costul transportului din România până în Austria.

Astfel, reprezentanţii FPPG spun că producătorii vor ajunge să plătească redevenţe raportate la o valoare incorectă, formulă ce vine în contradicţie cu practica internaţională şi chiar cu reglementări emise anterior de către ANRM pentru determinarea preţului de referinţă pentru ţiţei care luau în considerare costurile de transport (de exemplu, Ordinul 98/1998).

‘Producătorii din România vor ajunge astfel să plătească redevenţe raportate la un preţ nerealizat, la un preţ administrativ fără legătură cu realităţile valorii gazelor tranzacţionate pe piaţa locală. (…) FPPG precizează că producătorii au plătit până în prezent redevenţa la maximul dintre preţul realizat şi preţul de referinţă, Statul încasând astfel contribuţia justă în raport cu valoare resurselor exploatate, în conformitate cu prevederile legale aplicabile’, se mai arată în comunicat.

Vineri, ANRM a aprobat ordinul prin care preţul de referinţă pentru gazele naturale extrase în România se va calcula în funcţie de preţurile de tranzacţionare de pe hub-ul de la CEGH Viena, pe baza unei formule de calcul realizată împreună cu Universitatea de Petrol Gaze Ploieşti.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur S.R.L., informează instituția prin intermediul unui comunicat......
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru economie pot fi uriașe
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru ...
Anul 2024 se anunță unul bun pentru destinațiile de vârf din sudul continentului, susținând economiile Spaniei, Portugaliei ...
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
La încheierea Adunării Anuale a Acţionarilor 2024 care s-a desfășurat astăzi, Markus Kamieth a fost numit preşedinte ...
Guvernul a aprobat astăzi cele două acte normative care permit plata în avans pe luna mai a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale
Guvernul a aprobat astăzi cele două acte normative care permit plata în avans pe luna mai a pensiilor și a altor drepturi ...
Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor ...