Fifor: Intenţia este ca România să devină hub regional pentru industria de apărare

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, că România poate să devină un hub regional pentru industria de apărare şi să furnizeze capabilităţi militare pentru ţări din zonă.
Economica.net - J, 29 mart. 2018, 10:45
Fifor: Intenţia este ca România să devină hub regional pentru industria de apărare

‘Există o iniţiativă parlamentară pentru preluarea de către Ministerul Apărării Naţionale a industriei de apărare din subordinea Ministerului Economiei. Este o iniţiativă legislativă depusă la Senat. (…) Ca fost ministru al Economiei, pot să vă spun că este interes extrem de mare pentru ca foarte mult din 2% alocat pentru Apărare să se întoarcă în industria naţională de apărare. (…) România nu a plecat la cumpărături cu banii din buget, România doreşte să investească în industria de apărare astfel încât să refuncţionalizăm foarte multe dintre capacităţile industriei de apărare, pentru că intenţia este ca România să devină un hub regional pentru industria de apărare’, a spus Mihai Fifor.

În context, el a adăugat că a purtat discuţii cu miniştrii Apărării şi Economiei din Croaţia în vederea deservirii de către România a capabilităţilor de apărare pe care le achiziţionează croaţii.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a avut, joi, o întâlnire cu conducerea Diviziei 4 Infanterie ‘Gemina’, iar apoi a vizitat Spitalul Militar din Cluj-Napoca.

Mihai Fifor: Acum 14 ani începea o transformare de structură, sistem şi abordare pentru Armata Română

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, că în cei 14 ani de când a aderat la NATO, Armata Română a trecut prin schimbări radicale, iar acum este un partener ce îşi îndeplineşte toate obligaţiile şi care este dat ca exemplu.

‘Sunt 14 ani de schimbare radicală pentru Armata Română. Acum 14 ani începea o transformare, zic eu, de structură şi de sistem pentru Armata României şi, poate, şi mai interesant, o schimbare de abordare a modului în care Armata României îşi vedea misiunile pe timp de pace şi atunci când era nevoie la intervenţii în teatrele de operaţii. Suntem în faza în care după 14 ani, România arată, prin tot ce face, că a îndeplinit la rigoare toate obligaţiile asumate prin aderarea la Alianţa Nord-Atlantică’, a spus Mihai Fifor.

El a adăugat că România este dată ca exemplu în NATO.

‘România este dată ca exemplu, Armata României este dată ca exemplu de câte ori se vorbeşte despre efortul aliat, pentru că în momentul de faţă, România este una dintre puţinele ţări care îndeplineşte toate cele trei condiţionalităţi pe care le are o ţară aliată şi mă refer aici la alocarea de 2%, e al doilea an consecutiv, (…) suntem prezenţi în teatrele de operaţii cu peste 700 de militari (…) şi, mai mult decât atât, suntem în faza în care ne-am îndeplinit ţintele de capabilităţi pentru ceea ce ne propusesem până în momentul de faţă. Cu alte cuvinte, atunci când spunem că România este cel mai important furnizor de securitate de la Marea Neagră, nu spunem lucruri în van. Împreună cu Polonia asigurăm practic echilibrul flancului estic şi tocmai de aceea, la Bruxelles, România a ofertat pentru a deveni gazda unui comandament de trei stele’, a subliniat Mihai Fifor.

România a aderat la NATO pe 29 martie 2004.

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, după naționalizarea de acum 50 de ani
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, în timp ce marina militară americană continuă să atace în apropierea acestei ţări......
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut de o româncă celebră
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut ...
Producătorul român de baterii de stocare Prime Batteries Technology și dezvoltatorul român de proiecte regenerabile Monsson ...
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Ministrul de externe, Oan Țoiu, a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, se va vedea cu președintele Statelor ...
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă ...