Fifor: Timişoara ar putea găzdui un comandament NATO, unde să fie cantonaţi 400 de militari

Timişoara este luat în calcul pentru a găzdui o bază militară NATO, în cazul în care României îi va fi atribuit comandamentul de trei stele de tip Land Command Component. 400 de militari ar putea fi cantonaţi în acest oraş, anunţul fiind făcut sâmbătă de ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.
Economica.net - sâm, 19 mai 2018, 14:22
Fifor: Timişoara ar putea găzdui un comandament NATO, unde să fie cantonaţi 400 de militari

Alianţa Nord Atlantică intenţionează să organizeze noi astfel de comandamente în Europa, iar ţara noastră s-a oferit să găzduiască unul consacrat mobilizării rapide a forţelor aliate pe teritoriul Europei.

„Este vorba de cel puţin 400 de ofiţeri NATO care ar urma să îşi desfăşoare activitatea. Înseamnă o dezvoltare a zonei în care se află, înseamnă că Alianţa recunoaşte capacitatea României să organizeze un comandament. Înseamnă şcoală, grădiniţă, infrastructură, dezvoltare economică. Încercaţi să imaginaţi o bază militară de 400 de ofiţeri cărora trebuie să li se pună la bază toate facilităţile necesare, dar este prematur”, a spus ministrul Apărării Naţionale, într-o conferinţă de presă la Timişoara.

Chiar dacă totul este deocamdată parte dintr-o propunere, Mihai Fifor a inspectat Baza Militară Aeriană de la Timişoara.

„Am fost astăzi şi am văzut baza militară. Aici vom avea cât de curând şi avioane IAR 99 care vor efectua misiuni şi de la Timişoara, plus că am discutat cu cei care operează aeronavele din dotarea Bazei legat de programul pe care România şi-l doreşte pentru înnoirea flotei aeriene cu elicoptere”, a precizat ministrul Apărării.

Mihai Fifor a anunţat şi că în următoarea perioadă se vor face angajări masive în Armată, la Timişoara.

„Avem nevoie de o creştere de câteva sute de cadre militare în ganizoana Timişoara. Nevoia acută se resimte mult la baza aeriană. Avem nevoie de încadrare rapidă. Suntem într-o analiză foarte serioasă, astfel încât, dacă României îi va fi atribuit comandamentul de trei stele, una dintre opţiunile plauzibile în care acesta şi-ar putea desfăşura activitatea este Timişoara. Dar suntem încă într-o fază de analiză”, a subliniat Fifor.

Te-ar mai putea interesa și
Creşte nemulţumirea faţă de supraturism în Spania
Creşte nemulţumirea faţă de supraturism în Spania
Din insulele Baleare şi până în Canare, din Barcelona până la Malaga, manifestaţiile ostile supraturismului se înmulţesc în Spania, a doua mare destinaţie turistică mondială, obligând......
Stellantis, nevoit să schimbe numele modelului Alfa Romeo Milano la doar câteva zile după lansare
Stellantis, nevoit să schimbe numele modelului Alfa Romeo Milano la doar câteva zile după lansare
Contrele dintre șefii grupului Stellantis și autoritățile din Italia au dus la o situație în premieră pe piața auto ...
UNSAR: 7 din 10 români, conştienţi că numărul accidentelor şi despăgubirile plătite în baza RCA influenţează costul poliţelor – studiu
UNSAR: 7 din 10 români, conştienţi că numărul accidentelor şi despăgubirile plătite în baza RCA influenţează costul ...
Aproape 7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza ...
MApN: Trei aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Regale Olandeze vor fi aduse la baza de la Borcea
MApN: Trei aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Regale Olandeze vor fi aduse la baza de la Borcea
Încă trei aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Regale Olandeze vor fi puse la dispoziţia Centrului european ...