Finlandezii de la KJK Fund II au cumpărat un sfert din producătorul de cărămizi Cemacon Zalău

Fondul de investiţii finlandez KJK Fund II a raportat, astăzi că a ajuns la o deţinere de peste 29% de acţiuni Cemacon Zalău (CEON), fiind cumpărătorul în tranzacţia specială de ieri, aşa cum anticipase ECONOMICA.NET.
Adrian N. Ionescu - mar, 05 mart. 2013, 10:33
Finlandezii de la KJK Fund II au cumpărat un sfert din producătorul de cărămizi Cemacon Zalău

Aflat de astă vară în plină ofensivă la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), fondul finlandez de investiţii KJK Fund II a dat, ieri, peste 3 milioane de lei pe mai mult de 60 de milioane de acţiuni ale producătorului de cărămizi Cemacon Zalău (CEON).

KJK Fund II şi-a adjudecat, astfel, peste 23% din titlurile CEON, cumpărând un pachet agregat din deţinerile mai multor salariaţi şi manageri ai companiei, potrivit surselor ECONOMICA.NET.

Fondul  este înregistrat în Luxemburg şi administrat de KJK Capital Management din Finlanda. Avea deja  5,5% din acţiunile CEON, a ajuns la 29,2%. Mai are deţineri semnificative la Teraplast Bistriţa (TRP), unul dintre liderii materialelor de construcţii din PVC, şi la Rompetrol Well Services (PTR).

Preţul actual al acţiunilor CEON, de 0,0522 lei / titlu,  este mai mult decât dublu de cât cel cu care  a aînceput anul, aducând valoarea de piaţă a companiei la peste 13,7 milioane de lei.

Fondatorul Casei de Insolvenţă Transilvania, Andrei Cionca, controlează cel mai mare pachet de acţiuni ale producătorului de cărămizi: 13,1% din acţiuni, prin firma Consultanţa Andrei & Andrei şi partenerii săi.

Broker Cluj (BRK) deţine de mai multă vreme un pachet de 12,8% din titlurile Cemacon Zalău (CEON), în timp ce SIF Muntenia (SIF4) are o participaţie de circa 5% din acţiuni. Lor li se adaugă fFondurile de investiţii ale ING care au expunere şi pe România.

Cemacon Zalău (CEON) a avut anul trecut o cifră de afaceri de 34,6 milioane de lei, în creştere cu 26% faţă de anul precedent. Cantitatea cărămizi vândută a crescut cu 11% şi i-a adus o cotă de piaţă de peste 12%, potrivit raportului preliminar trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Ceilalţi mari jucători de pe piaţa locală de cărămizi sunt austriectii de la Wienerberger şi Ceramica Iaşi, controlată de fondul de investiţii Advent International, prin Eurobrick International BV.

O piaţă înrudită, cea de BCA, s-a ridicat anul trecut la aproximativ 2,1 milioane de metri cubi. Lider este Macon Deva, controlată de un fond de investiţi al conpaniei poloneze Enterprise Investors.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,2%
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,2%
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele două luni ale acestui an, faţă de perioada corespunzătoare din 2023,......
Guvernul argentinian a redus bugetul universităţilor publice cu 71% – Sute de mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva austerităţii din educaţie
Guvernul argentinian a redus bugetul universităţilor publice cu 71% – Sute de mii de oameni au ieşit pe străzi ...
Sute de mii de oameni au ieşit marţi pe străzi în Argentina pentru a protesta împotriva reducerilor de cheltuieli în ...
Infrastructuri energetice au luat foc în regiuni ruse după atacuri cu drone dinspre Ucraina – autorităţi ruse
Infrastructuri energetice au luat foc în regiuni ruse după atacuri cu drone dinspre Ucraina – autorităţi ruse
Infrastructuri energetice au luat foc miercuri în regiunea rusă Smolensk, la circa 400 de km de frontiera cu Ucraina, după ...
Ordinea mondială construită după 1945 este „în pragul distrugerii” – Amnesty International
Ordinea mondială construită după 1945 este „în pragul distrugerii” – Amnesty International
 Ordinea mondială construită după 1945 este "în pragul distrugerii", a avertizat secretara generală a Amnesty International, ...