Firea: Decizia CAB nu creează niciun efect. Companiile municipale puteau fi contestate în 15 zile de la înfiinţare

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat vineri că decizia Curţii de Apel Bucureşti privind anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale nu creează niciun efect, iar pentru radierea acestor societăţi ar fi necesar un nou proces.
Economica.net - vin, 23 nov. 2018, 11:22
Firea: Decizia CAB nu creează niciun efect. Companiile municipale puteau fi contestate în 15 zile de la înfiinţare

„Decizia de ieri nu creează niciun efect. Companiile puteau fi contestate, potrivit Legii 31, în 15 zile de la înfiinţare. USR nu a blocat companiile în sensul deciziei de ieri a Curţii de Apel, pentru că nu se face nicio referire la închiderea activităţii companiilor. Se afirmă doar că actul administrativ iniţial de înfiinţare, de acum un an şi jumătate, şi anume o hotărâre a CGMB, trebuia votată cu două treimi şi nu cu jumătate plus unu. Printr-o astfel de decizie, de fapt, nu ai radiat de la Registrul Comerţului societatea X sau Y. Ar însemna să fie un nou proces, în vederea radierii acestor societăţi. Ceea ce nu este nicio logică juridică sau economică ori financiară. O să stăm zece ani de zile să ne certăm cu USR în instanţă”, a arătat edilul general, într-o declaraţie acordată presei.

Ea a menţionat că aceste companii „au angajaţi, au lucrări, au contracte” şi că Primăria va „uzita de toate căile de atac în continuare”. Firea a subliniat că activitatea companiilor este supusă în totalitate controlului Curţii de Conturi, Ministerului de Finanţe şi ANAF.

„Dăm explicaţii – vă spun, nu vreau să mă plâng şi nu vreau să cred că există o temă semi-politică dată în ceea ce ne priveşte -, dar Primăria Capitalei este cea mai controlată şi cea mai verificată instituţie din ţară în acest moment şi am proprietatea termenilor. Eu aştept motivarea instanţei (Curţii de Apel – n.r.). Sunt convinsă că ni se va da câştig de cauză. Practica judiciară trebuie să fie unitară, cred că sunt şi probleme de constituţionalitate pentru că nu poţi să impui doar unui municipiu – Municipiul Bucureşti – şi nu întregii ţări un vot de majoritate calificată de două treimi, sugerând că bugetul este parte componentă a patrimoniului şi nu poate fi votat doar cu jumătate plus unu, aşa cum au fost deciziile de înfiinţare a companiilor”, a explicat primarul general.

Firea a mai spus că, în acest moment, Compania Municipală Consolidări lucrează la 42 de clădiri cu bulină, iar documentaţiile tehnice sunt aproape de finalizare pentru încă 56 de imobile.

„Deci s-ar întrerupe toată activitatea de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Compania Dezvoltare Durabilă realizează în acest moment zeci de studii de fezabilitate şi proiecte tehnice pentru toate marile lucrări de infrastructură şi de investiţii din Capitală. Dacă aceste lucrări ar fi fost atribuite în piaţă, aşa cum se întâmpla în anii trecuţi, vă asigur că ar fi fost de cel puţin zece ori mai scumpe şi ar fi durat realizarea acestora de cel puţin trei-patru-cinci ori mai mult. Pot să vă dau exemple de studii de fezabilitate care au costat sute de mii de euro şi au durat doi-trei ani de zile, în condiţiile în care Compania Dezvoltare Durabilă le realizează în două-trei luni, cu zeci de mii de euro. La fel, Compania Medicală – îngrijiri la domiciliu. Trustul de construcţii, care realizează Sala Polivalentă. Sunt lucrări mari de infrastructură începute, reparaţii de străzi, drumuri, şosele. Toate aceste activităţi sunt deja demarate de un an şi jumătate”, a spus ea.

Firea a precizat că şapte dintre cele opt companii municipale care au beneficiat de împrumuturi de la bugetul Capitalei le-au restituit deja, iar cea de-a opta companie a returnat aproape în totalitate banii. Ea a oferit asigurări că toate investiţiile Primăriei Capitalei sunt „super-hiper-mega verificate”.

„Primim săptămânal trei-patru controale, de la toate instituţiile statului. Pe moment ne simţim uşor şicanaţi şi de foarte multe ori colegii noştri stau zile întregi să facă copii după diferite documente, ore în şir, dar este mai sănătos aşa, este mai bine că există atât de multe controale şi verificări, pentru că până la urmă este vorba de banul public şi nu avem de ce să ne speriem de aceste controale, câtă vreme nu facem nimic ilegal sau inoportun”, a arătat edilul Capitalei.

Primarul a mai precizat că în trecut firma UTI câştiga „toate licitaţiile de la Administraţia Străzilor şi, prin asocieri, toate lucrările publice”.

„Veneau oamenii din Primărie să îmi spună: ‘Caietele de sarcini erau făcute în sediul UTI şi trimise direct în Primărie la diferite subordonate ca să iasă exact cum vrea UTI licitaţia’. Era o concurenţă total neloială pentru toţi întreprinzătorii din Bucureşti, care participau degeaba la aceste licitaţii. (…) Firmele care ani de zile au câştigat contracte cu subordonatele PMB (…) câştigau cică pe baza preţului minim, dar ulterior întotdeauna se semnau acte adiţionale prin care se umfla preţul şi practic era o păcăleală”, a adăugat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...