Firea: Vom demara lucrările pentru o linie de transport monorail. 80 de tramvaie suspendate – implicate în acest concept

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat marţi că în scurt timp vor fi demarate lucrările pentru o linie de transport monorail, 80 de tramvaie suspendate urmând să fie implicate în acest concept.
Economica.net - mar, 13 mart. 2018, 10:08
Firea: Vom demara lucrările pentru o linie de transport monorail. 80 de tramvaie suspendate - implicate în acest concept

‘Într-o perioadă scurtă de timp – am început deja pregătirile tehnice -, vom demara lucrările pentru o linie de monorail. Este vorba despre tramvai suspendat şi material rulant. 80 de tramvaie suspendate vor fi implicate în acest concept – o rută Bucureşti – Măgurele şi Bucureşti – centura în zona de nord spre Ploieşti’, a declarat Firea.

Prezentă la seminarul ‘Împreună pentru dezvoltare durabilă – Dezvoltarea regiunii Bucureşti-Ilfov’, Firea a prezentat mai multe proiecte demarate sau care sunt necesare pentru rezolvarea problemei privind mobilitatea în această zonă.

‘Anul acesta – am prins deja în bugetul Primăriei Generale a Capitalei – extinderea şi modernizarea şoselei Bucureşti – Măgurele, pentru facilitarea accesului la Institutul de Fizică Nucleară. (…) Dezvoltarea şi reorganizarea reţelei de transport public de călători în Ilfov, 63 de trasee pe o lungime de 1.150 km, reorganizarea traseelor de autobuz în Bucureşti pentru a răspunde mai bine nevoilor călătorilor, (…) realizarea coridorului de transport rapid cu autobuzul pe ruta Măgurele – Gara de Nord’, a afirmat Firea.

Potrivit primarului general al Capitalei, în foarte scurt timp, va fi demarat ‘un nod intermodal, lângă pasajul Domneşti’. ‘Va fi realizat de CNAIR, prin extinderea la patru benzi şi linie de tramvai rapid pe prelungirea Ghencea până la şoseaua de centură, de asemenea cu realizarea în acea zonă a unei parcări de tip park and ride’, a spus Firea.

Ea a vorbit şi despre demararea, luna viitoare, a construirii parcării de tip park and ride de la capătul şoselei Pantelimon, cu staţie de tramvai în acea zonă.

‘Acest concept va fi extins la toate ieşirile din Bucureşti. (…) Pasul următor va fi construirea unei staţii de căi ferate în aceste locaţii, deci noduri intermodale şi introducerea transportului local de călători pe centura feroviară. (…) Transportul urban pe calea ferată este utilizat în marile aglomerări urbane din Europa, în timp ce reţeaua de căi ferate din Bucureşti, cât şi centura feroviară a Bucureştiului stau neutilizate de aproape 30 de ani’, a arătat Firea.

Primarul general a vorbit şi despre lipsa unui aeroport în sudul Capitalei şi despre nefinalizarea Canalului Dunăre – Bucureşti. ‘Am primit mai multe delegaţii de investitori români şi străini, care, dacă Guvernul României ar decide reluarea acestui proiect al canalului Dunăre – Bucureşti, ar fi dispuşi să vină să participe la licitaţii sau să preia aceste lucrări pentru a le finaliza. Este mare păcat ca o investiţie a statului român, banii noştri, ai tuturor, să fie îngropaţi în acest obiectiv – canalul Dunăre – Bucureşti’, a spus edilul Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...