FMI amână eliberarea unei noi tranşe din programul de asistenţă destinat Ciprului

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a decis să amâne eliberarea unei tranşe de 86 milioane de euro destinată Ciprului după ce Parlamentul de la Nicosia a suspendat dezbaterile cu privire la legea sechestrului inclusă în programul de asistenţă convenit cu troika, transmite AFP.
Economica.net - vin, 19 dec. 2014, 12:30
FMI amână eliberarea unei noi tranşe din programul de asistenţă destinat Ciprului

Conform calendarului iniţial, şedinţa boardului executiv al FMI destinată aprobări celei de-a cincea revizuiri a programului economic al Ciprului, care ar fi permis eliberarea următoarei tranşe de 86 milioane de euro, era programată să aibă loc vineri. Însă, FMI a decis să amâne această reuniune după decizia de joi a Parlamentului de la Nicosia care a suspendat până la data de 30 ianuarie dezbaterile la legea privind punerea sub sechestru a proprietăţilor ipotecate.

‘Cerinţele pentru finalizarea celei de-a cincea revizuiri nu sunt îndeplinite’, a declarat un purtător de cuvânt de la FMI.

Creditorii internaţionali susţin că acest act legislativ, care ar fi redus durata procedurilor juridice pentru procedurile de punere sub sechestru, este vital dacă Ciprul vrea să rezolve problema creditelor neperformante. În prezent, creditele neperformante reprezintă mai mult de 50% din creditele totale sau 157% din Produsul Intern Brut al Ciprului.

După negocieri îndelungate, reprezentanţii FMI, CE, BCE au acceptat, la finele lunii martie 2013, să acorde Ciprului un împrumut de 10 miliarde de euro, în schimbul unui plan de măsuri economice (creşteri de impozite, privatizări etc.) şi al restructurării drastice a sectorului său financiar. Ciprul a devenit, astfel, a cincea ţară dintre cele 17 state ale zonei euro care beneficiază de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis a promulgat legea prin care Ministerul Finanțelor primește dreptul de a reprezenta România în toate litigiile arbitrale internaţionale
Iohannis a promulgat legea prin care Ministerul Finanțelor primește dreptul de a reprezenta România în toate litigiile ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 6/2024, conform căreia se acordă Ministerului Finanţelor dreptul de a reprezenta România sau......
Nissan plănuiește că până în 2029 să producă în masă autovehicule electrice alimentate cu baterii de ultimă generație
Nissan plănuiește că până în 2029 să producă în masă autovehicule electrice alimentate cu baterii de ultimă generație
Nissan Motor se aşteaptă ca până la începutul lui 2029 să producă în masă vehicule electrice (EV) alimentate cu ...
Companiile din grupul Signal Iduna raportează prime brute subscrise de peste 367 de milioane de lei pentru 2023, în creștere cu 33%
Companiile din grupul Signal Iduna raportează prime brute subscrise de peste 367 de milioane de lei pentru 2023, în creștere ...
Cele două companii Signal iduna care activează în România anunță că și-au consolidat poziția pe piața românească ...
Ucraina a început construcția a două noi unități nucleare în vestul țării. În premieră, una dintre ele folosește tehnologie americană
Ucraina a început construcția a două noi unități nucleare în vestul țării. În premieră, una dintre ele folosește ...
Compania de stat ucraineană Energoatom a lansat construcția a două noi unități (5 și 6) la centrala nucleară Khmelnytskyi ...