FMI despre noul Cod de procedură civilă. Să facem studii de impact, nu vrem să gonim băncile

Fondul Monetar Internaţional vrea ca aplicarea noului Cod de procedură civilă să fie amânată până ce Guvernul şi Banca Naţională a României vor face studii asupra impactului aplicării legii în sistemul bancar. Prevederile legii de aplicare modifică o lege de protecţie a consumatorilor care dă dreptul unei instanţe din România, dacă este sesizată, să elimine toate clauzele abuzive din toate contractele de credit. Bancherii au reclamat că o astfel de prevedere legislativă le poate aduce pierderi uriaşe.
Mihai Banita - mar, 29 ian. 2013, 09:35
FMI despre noul Cod de procedură civilă. Să facem studii de impact, nu vrem să gonim băncile

„Credem că protecţia consumatorilor în tranzacţiile financiare este foarte importantă. De altfel, sunt ţări care au organisme de supraveghere financiară separate de cele de protecţia consumatorilor în chestiunile financiare. Acum, cum o faci şi cum aplici legile este foarte important. Nu vrei să goneşti băncile pentru că riscurile financiare sunt foarte mari„, a declarat Erik de Vrijer, şeful delegaţiei FMI în România.

De Vrijer vorbeşte despre legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele dintre consumatori şi profesionişti, lege ce va fi modificată prin aplicarea noului Cod de procedură civilă de la 1 februarie 2013.

Potrivit noilor reglementări, dacă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ori o asociaţie) sesizează Tribunalul privind existenţa unei clauze abuzive în contractele de credit, atunci instanţa poate decide eliminarea acelei clauze din toate contractele de credit, inclusiv pentru cele în derulare şi inclusiv pentru clienţii care nu au făcut niciun demers în acest sens.

FMI a plecat urechea la rugăminţile bancherilor

„Banca Naţională şi Guvernul vor face un studiu de impact şi anumite examinări pentru a se asigura că nu se va ajunge în situaţia în care băncile nu vor mai finanţa clienţii. Aplicarea legii să se facă şi pentru protecţia clienţilor, dar şi pentru cea a sistemului financiar!”, adaugă de Vrijer.

Reprezentanţii FMI au plecat urechea la rugăminţile bancherilor români, care acuză că aplicarea noului Cod de procedură civilă ar aduce pierderi de peste 600 de milioane de euro, după cum reiese dintr-o scrisoare adresată BNR şi Guvernului. Totuşi, bancherii recunosc că au existat „posibile erori izolate în trecut”. În ultimii ani a existat o explozie a proceselor dintre clienţi şi bănci în baza prevederilor existente în legea 193/2000. Cele mai multe procese au fost câştigate de clienţi, care au obţinut eliminarea unor comisioane sau reducerea dobânzilor crescute abuziv, potrivit instanţelor.

FMI: Legea ar putea intra în vigoare, dar nu se va aplica

Ministrul Jutiţiei, Mona Pivniceru, a declarat că doreşte amânarea intrării în vigoare a noului Cod de procedură până în la 1 iulie, faţă de 1 februarie, din motive de procedură legislativă. Apoi a revenit asupra declaraţiei şi a spus că, totuşi, Codul ar putea intra în vigoare vineri, 1 februarie. Până acum nu a apărut niciun act oficial care să amâne aplicare, şi doar şedinţa de guvern de mâine ar putea aduce o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

Cei de la FMI spun că dacă legea este în vigoare de vineri, atunci nu ar trebui să se aplice în capitolele unde afectează băncile, cel puţin până nu se face studiul de impact.

„S-ar putea ca legea să intre în vigoare de la 1 februarie sau mai târziu. Dacă va intra în vigoare de la 1 februarie, atunci ar fi bine ca aceste prevederi să nu se aplice până la finalizarea acelor studii de impact”, a adăugat de Vrijer FMI.

Guvernul şi-a asumat în faţa FMI să nu lovească băncile

În draftul scrisorii de intenţie cu FMI, Guvernul României şi asumat să nu pună în aplicare noul Cod de procedură civilă până ce nu va evalua impactul acesteia asupra sistemului bancar, după cum ECONOMICA.NET a scris ieri.

Această lege este trecută alături de alte pericole legislative pentru bancheri, precum modificarea OUG 50/2010, legea insolvenţei particularilor sau legea privind colectarea datoriilor.

Te-ar mai putea interesa și
Autovit demarează o campanie dedicată mașinilor noi care implică „peste 100 de dealeri”
Autovit demarează o campanie dedicată mașinilor noi care implică „peste 100 de dealeri”
Autovit, platformă online din România dedicată vânzării și cumpărării de mașini, demarează o campanie prin care pune la dispoziția potențialilor clienți „peste 1200 de autoturisme cu......
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 109 miliarde de dolari în primul trimestru
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat 109 miliarde de dolari în primul trimestru
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume în condiţiile în care deţine active de peste 1.600 ...
Ţările UE trebuie să trimită sisteme antirachetă Ucrainei, spune Borrell
Ţările UE trebuie să trimită sisteme antirachetă Ucrainei, spune Borrell
Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ...
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 10,8% în primele două luni
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 10,8% în primele două luni
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 10,8%, în perioada 1 ianuarie -29 februarie 2024, faţă ...