FMI spune că programul cu Ucraina este în pericol

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a exprimat vineri îngrijorarea faţă de semnalele potrivit cărora Parlamentul Ucrainei ar putea respinge Codul fiscal şi proiectul de buget pentru 2016, instituţia financiară internaţională avertizând că acest lucru ar pune în pericol programul de asistenţă în valoare de 17,5 miliarde de dolari încheiat cu Ucraina, informează Reuters.
Economica.net - vin, 18 dec. 2015, 11:47
FMI spune că programul cu Ucraina este în pericol

Ministrul ucrainean de Finanţe şi Parlamentul de la Kiev au discutat timp de mai multe luni un plan fiscal care să respecte cererile legislativului, însă, joi, majoritatea parlamentarilor a respins planul propus. Potrivit FMI, discuţiile de joi reprezintă în fapt o respingere a reformelor cerute în conformitate cu programul convenit cu FMI, scrie Agerpres.

‘Aprobarea unui buget consistent cu obiectivul din program vizând reducerea deficitului general la 3,7% din PIB este o condiţie cheie pentru finalizarea programului de sprijin convenit cu FMI’, a declarat prim-adjunctul directorului general al FMI, David Lipton, într-un comunicat de presă.

‘Aprobarea unui buget care deviază de la obiectivele programului pentru 2016 şi cele pe termen mediu va duce la întreruperea programului şi în mod inevitabil la acordul internaţional de finanţare asociat’, a avertizat oficialul FMI.

Disputele pe tema bugetului şi Codului fiscal au întârziat deja eliberarea ultimei tranşe de 1,7 miliarde de dolari din programul convenit cu FMI, într-un moment în care Ucraina se confruntă cu o gravă recesiune şi cu conflictul cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării.

Separat, premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a anunţat, vineri, că Ucraina va introduce un moratoriu cu privire la plata unei datorii de trei miliarde de dolari către Rusia, care ajunge la maturitate pe 20 decembrie. Aceasta, în condiţiile în care, anterior, Rusia a avertizat zilele trecute că va da în judecată Ucraina, dacă această datorie nu va fi rambursată.

Te-ar mai putea interesa și
Câți bani au primit directorii Hidroelectrica anul trecut
Câți bani au primit directorii Hidroelectrica anul trecut
Hidroeletrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a publicat raportul privind remunerațiile acordate directorilor și membrilor Consiliului de Supraveghere în anul 2023,......
Noua Casă – 100 de garanţii, în prima lună
Noua Casă – 100 de garanţii, în prima lună
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a acordat 100 de garanţii în programul Noua Casă, în ...
Andrei Sota, Signal Sigma: În ce investim în 2024
Andrei Sota, Signal Sigma: În ce investim în 2024
Dacă principala enigma a lui 2023 a fost „Vom avea o recesiune sau nu?”, în 2024 întrebarea esențială devine „Va ...
E oficial. Plafonarea tarifelor RCA, prelungită până la 30 iunie
E oficial. Plafonarea tarifelor RCA, prelungită până la 30 iunie
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor ...